Actual· 1 min citire

Cod GALBEN de vânt în 13 județe din România

Cod galben de vant FOTO: Arhiva

Cod galben de vant FOTO: Arhiva

Scris de Alexandru Buzica Publicat: 9 dec. 2021, 18:43

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod galben de vânt puternic pentru opt județe, valabilă de joi după-amiaza, până vineri dimineața. Iar o alta atenționare a fost emisă pentru cinci județe, valabilă pe parcursul zilei de vineri.

Începând de joi după amiaza, până vineri, ora 6:00, în sudul Banatului și în Carpații Meridionali, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 60-80 km/h, iar pe creste de peste 90-100 km/h, spulberând zăpada.

ANM semnalează că unele intensificări ale vântului se vor semnala și în restul Banatului, dar pentru intervale mai scurte de timp.

Se vor afla sub Cod galben județul Caraș-Severin și, parțial, județele Hunedoara, Gorj, Alba, Sibiu, Vâlcea, Brașov și Argeș.

Vineri, de la ora 8:00 până la ora 22:00, în Dobrogea și în estul Munteniei, vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 55-65 km/h, iar în zona litoralului și a Deltei de peste 70 km/h.

Atenționare este valabilă pentr județele Brăila, Tulcea, Constanța și, parțial, Ialomița și Călărași.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News