Un bărbat a fost arestat, miercuri, de Curtea de Apel Cluj, în baza unui mandat european de arestare, fiind acuzat de organizarea unei rețele specializate în furturi de la turiști care vizitau Muzeul Luvru din Paris, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat de presă remis de Curtea de Apel Cluj, sentința pronunțată miercuri este definitivă și a fost luată în urma unei cereri formulate de autoritățile judiciare competente din Franța cu privire la executarea mandatului european de arestare emis marți de către judecătorul de instrucție de la Tribunalul de primă instanță din Paris.
Curtea de Apel Cluj a dispus predarea lui Robert Vasile Baciu către autoritățile judiciare din Franța, în vederea efectuării urmăririi penale.
Din cuprinsul mandatului european a rezultat că, în perioada august 2012 - 1 decembrie 2013, la Muzeul Luvru din Paris s-a constatat o creștere majoră a numărului de furturi în prejudiciul turiștilor și a agresiunilor la adresa personalului de supraveghere.
"Primele elemente de anchetă au permis observarea unui sistem organizat, în echipă, cu un mod de lucru bine pus la punct. Supravegherile puse în mișcare în diferite locuri turistice din capitala Franței, precum ascultările telefonice, demonstrează o activitate zilnică și deosebit de lucrativă", se arată în comunicat.
Conform sursei citate, în urma investigațiilor s-au identificat și dezmembrat două echipe infracționale, una dintre ele gravitând în jurul cuplului Sandra Baciu-Robert Vasile Baciu.
"Întrucât Robert Vasile Baciu nu a putut fi reținut în urma operațiunilor desfășurate în luna decembrie 2013 deoarece acesta părăsise Franța anterior efectuării reținerilor, s-a emis mandatul de arestare supus analizei astăzi (miercuri - n.r) la Curtea de Apel Cluj", se mai arată în comunicat.
Robert Vasile Baciu a fost de acord cu predarea.