Actual· 1 min citire

Circulația trenurilor, restricționată în județul Brașov din cauza unei alunecări de teren. Terasamentul între Predeal și Timișu de Sus s-a surpat

Circulaţia trenurilor, restricţionată în judeţul Braşov din cauza unei alunecări de teren. Terasamentul între Predeal şi Timişu de Sus s-a surpat

Circulaţia trenurilor, restricţionată în judeţul Braşov din cauza unei alunecări de teren. Terasamentul între Predeal şi Timişu de Sus s-a surpat

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 28 mai 2025, 12:36

Circulația feroviară este restricționată, miercuri, în județul Brașov, din cauza unei alunecări de teren care a dus la surparea terasamentului între Predeal și Timișu de Sus. În zonă, trenurile circulă doar pe un fir, astfel că este posibil să se înregistreze întârzieri.

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a informat că, din cauza precipitațiilor abundente, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Brașov, s-a produs o alunecare de terasament între stațiile Predeal și Timișu de Sus, pe firul I de circulație, la kilometrul feroviar 152+550 – 152+590.

”La ora 10:37, echipele de intervenție ale Sucursalei aflate pe teren au constatat o surpare a terasamentului în zona menționată, însoțită de întreruperea cablului dintre semnalul de intrare X și PRX. În consecință, instalația de semnalizare BLA (Bloc de Linii Automat) a fost scoasă din funcțiune la ora 10:48, iar la ora 11:24 circulația pe firul I a fost oficial închisă până la finalizarea lucrărilor de remediere. Circulația trenurilor între Predeal și Timișu de Sus se desfășoară în continuare pe firul II, la cale liberă, conform reglementărilor în vigoare, însă, din cauza restricțiilor impuse, trenurile pot înregistra întârzieri”, au transmis reprezentanții CFR.
 
Angajații CFR SA intervin pentru remedierea situației și redeschiderea circulației pe firul I în condiții de deplină siguranță.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News