Actual· 2 min citire

Ciolacu, ATAC la Iohannis și Guvern: Am avut senzația că Vadim Tudor trăiește. Solicit serviciilor de informații verificarea acuzațiilor președintelui

Marcel Ciolacu, președinte interimar PSD, președinte al Camerei Deputaților

Marcel Ciolacu, președinte interimar PSD, președinte al Camerei Deputaților

Publicat29 apr. 2020, 17:08
Actualizat29 apr. 2020, 17:49

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri la Parlament, într-o scurtă declarație de presă după respingerea în Senat a proiectului de autonomie pentru Ținutul Secuiesc, că afirmațiile președintelui Klaus Iohannis pe această temă sunt „un atac grosolan” și a solicitat serviciilor de informații să clarifice dacă acuzațiile acestuia sunt adevărate. Președintele interimar al PSD acuză Guvernul Orban că a blocat respingerea proiectului în Camera Deputaților.

Proiectul privind autonomia Ținutului Secuiesc nu a fost votat niciodată în Camera Deputaților, a declarat, miercuri, președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, el calificând afirmațiile președintelui Klaus Iohannis pe această temă ca fiind „un atac grosolan”.

„Să nu lăsăm o minciună să ne distragă atenția de la problemele reale ale României. Proiectul privind autonomia Ținutului Secuiesc a fost respins acum definitiv în Senat. El nu a fost votat niciodată în Camera Deputaților, să fie clar. Guvernul a trimis un punct de vedere abia după împlinirea termenului de adoptare tacită, respectiv după 4 luni de zile. Au trimis 4 cuvinte. Asta a blocat procedura de respingere în Camera Deputaților. (...) Președintele a venit cu un atac grosolan. Astăzi am avut senzația că Vadim Tudor trăiește și că este președintele Românei", a declarat Ciolacu la Parlament.

Președintele Klaus Iohannis a lansat miercuri un atac dur la adresa PSD, acuzând social-democrații că „vor să dea Ardealul ungurilor”.

În declarația de presă de după respingerea proiectului în Senat, Marcel Ciolacu a mai cerut și intervenția serviciilor de informații.

„Dragi romani, nu a vandut nimeni Ardealul si nu o sa-l vanda nimeni. A fost, este si va fi parte a Romaniei. Solicit serviciilor de informatii sa iasa si sa spuna daca i-au trimis Presedintelui vreo informare despre atacurile la adresa mea si PSD”, a spus Marcel Ciolacu.

Camera Deputaților a adoptat tacit proiectul privind statutul de autonomie al Ținutului Secuiesc. Senatul,  for decizional, a respins miercuri proiectul. 

Ca urmare a faptului că termenul de dezbatere și vot a fost depășit în Camera Deputaților, iar acest for a constatat Adoptarea tacită a proiectului a avut loc săptămâna trecută, în ședința din 23 aprilie. Propunerea legislativă a trecut în forma depusă de inițiatori - deputații UDMR Kulcsar-Terza Jozsef-Gyorgy și Biro Zsolt-Istvan. Raportul Comisiei pentru administrație a fost de respingere.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News