Irina Tănase, iubita lui Liviu Dragnea, și Ștefan Dragnea, fiul fostului lider PSD, au ajuns în această după amiază la Penitenciarul Rahova. Cei doi nu au făcut declarații la intrare.
Vizita urma să dureze aproximativ 30 de minute, conform stiripesurse.ro. Liviu Dragnea mai are câteva zile de carantină, înainte de a fi mutat alături de ceilalți deținuți de la Penitenciarul Rahova.
Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat definitiv, pe 27 mai, pe Liviu Dragnea la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Completul de cinci judecători a menținut pedeapsa aplicată de instanța de fond.
Vizita Irinei Tănase vine la o zi după ce în presă au apărut informații conform cărora aceasta și-ar fi vizitat partenerul la Penitenciarul Rahova, în afara orelor de stabilite de unitatea de detenție. Conform informațiilor din presă, Irina Tănase și-ar fi făcut apariția la vorbitorul de la Penitenciarul Rahova, sâmbăta trecută, după ora 19.30, iar întâlnirea dintre aceasta și Dragnea ar fi durat aproximativ 40 de minute. Irina Tănase a negat aceste informații.