Actual· 2 min citire

Cetățean francez, reținut pentru pedofilie. Este suspectat că a întreținut relații sexuale cu minori

Cetățean francez, reținut pentru pedofilie. Este suspectat că a întreținut relații sexuale cu minori

Cetățean francez, reținut pentru pedofilie. Este suspectat că a întreținut relații sexuale cu minori

Publicat6 ian. 2018, 20:21
Actualizat6 ian. 2018, 21:56

Polițiștii din Dej au reținut, sâmbătă, un cetățean francez în vârstă de 61 ani, bănuit că ar fi întreținut relații sexuale cu minori, contra cost, în perioada cuprinsă între Crăciun și Revelion, transmite Mediafax.

Potrivit unui comunicat al IPJ Cluj transmis sâmbătă, cetățeanul francez i-ar fi solicitat unui bărbat, în vârstă de 27 de ani, din Dej, să identifice tineri dispuși să întrețină relații sexuale. Totul s-ar fi petrecut în perioada 24 decembrie 2017 – 1 ianuarie 2018.

”Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Dej, împreună cu luptători de acțiuni speciale, au efectuat o percheziție domiciliară pe raza localității Cetan, comuna Vad, pentru documentarea activității infracționale a unui cetățean francez, în vârstă de 61 de ani. În perioada 24 decembrie 2017 – 1 ianuarie 2018, cetățeanul francez i-ar fi solicitat unui bărbat, în vârstă de 27 de ani, din Dej, să identifice tineri dispuși să întrețină relații sexuale contra cost. Conform probatoriului administrat, în noaptea de 31 decembrie 2017/1 ianuarie 2018, bărbatul în vârstă de 61 de ani ar fi întreținut relații sexuale cu un minor în vârstă de 13 ani, într-un imobil aflat într-o zonă mai izolată, de pe raza localității Cetan, pe care l-ar fi închiriat”, se arată în documentul citat.

De asemenea, sunt informații că bărbatul ar fi întreținut relații sexuale contra cost cu alți doi minori de 16 ani, toți cei trei minori fiind fotografiați de bărbat în ipostaze indecente.

În urma percheziției, au fost ridicate medii de stocare, între care unități centrale, memory stick-uri și telefoane mobile, care urmează a fi expertizate.

”Cetățeanul francez a fost reținut 24 de ore de către polițiști, pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej în vederea luării unei măsuri preventive. Față de tânărul în vârstă de 27 de ani se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la infracțiunea de act sexual cu un minor”, se mai arată în comunicatul IPJ Cluj.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News