Tragedia din clubul Colectiv a băgat spaima în români, în ceea ce privește securitatea în caz de incendiu. În magazinele care vând astfel de produse, marfa este aproape epuizată. O demonstrează un material filmat cu camera ascunsă, la Târgoviște.
După tragedia din clubul Colectiv extinctoarele de incendiu au fost la mare căutare în magazinele de profil din Târgoviște. La doar o săptămână, rafturile sunt aproape goale, iar la firmele furnizoare se merge pe idea primul venit, primul servit pentru că numărul mare de cereri este greu de acoperit.
Situația nu este mai bună nici în magazine. Într-un centru comercial din Târgoviște, în care se găsesc produse necesare în gospodăriri, raionul cu axtinctoare este aproape gol.
Există însă câteva reguli care ar trebui respectate atunci când dorim să cumpăram un extinctor. Specialiștii avertizează că pe piață există inclusiv produse contrafăcute.
Dacă aceste documente nu sunt puse la dispoziția clienților de către comercianți, probabilitatea ca produsele să fie neconforme este foarte mare,iar Cei în cauză trebuie să sesizeze imediat Protecția Consumatorului.