Chiar și în vreme de război, creștinii au înfruntat orice ca să serbeze Paștele. Dacă n-aveau ouă și carne, mâncau fasole cu pâine. Când aveau oua și n-aveau vopsea, le fierbeau cu scoarță de copac ca să le facă roșii. Lacrimile și tristețea războiului erau șterse de bucuria Învierii.
"Trei zile de suspin adânc, de lacrimi, zilele Paștilor! Singură fără Nicu, fără mama, departe de Aurel și tata în mormânt! S-au dus verdeața, cântecele, petrecerile și în locul lor fâlfâie azi tricolorul german, glasul sever și hotărât al germanilor și-n urmă-le, tristețea și lacrimile noastre ale celor care suferă", scrie stiri.tvr.ro.
Asta nota în jurnal, în 1917, Lucia Tenovici, o tânără craioveancă. Tatăl ei pierise pe front, iar soțul și fratele ei luptau în armata română.
Și pentru civili viața e grea. Jurnalistul Constantin Bacalbașa nota tot 1917 că în Bucureștiul ocupat de nemți, bulgari și turci, de Paște este interzisă aducerea mieilor "sub cuvânt ca mieii să fie lăsați să crească n-au putut fi aduși. D-abia câțiva privelegiați care au dat bacșișuri au putut mânca miel. Restul populației a făcut sărbătorile cu fasole, destul de scumpă și aceea.''
Mai multe, pe stiri.tvr.ro.
