Actual· 1 min citire

Cel mai vitezoman șofer din România

Cel mai vitezoman șofer din România

Cel mai vitezoman șofer din România

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 6 apr. 2015, 09:19

La doar câteva zile după ce i-a fost suspendat permisul de conducere pentru depășirea vitezei, un șofer din Constanța a fost prins de polițiști conducând cu 220 km pe oră pe Autostrada A2.

Un bărbat, care conducea cu 220 km/h pe autostrada A2, a fost depistat de polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A2. Poliția Română atrage atenția cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulație.

La data de 5 aprilie a.c., polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A2, din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române, au depistat un bărbat, de 30 de ani, Constanța, în timp ce conducea un autoturism, pe direcția Constanța – București, cu viteza de 220 km/h.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 877,5 lei, conform legislației în vigoare.

De asemenea, polițiștii i-au reținut dovada înlocuitoare a permisului de conducere. În urmă cu 5 zile, polițiștii Serviciului Rutier Constanța i-au reținut permisul de conducere, pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News