Ministrul ceh de interne, Milan Chovanec, a anunțat înființarea, în cadrul ministerului pe care îl conduce, a unei unități speciale care să se ocupă de combaterea propagandei rusești.
Ministrul consideră necesară înființarea acestei unități, formate din 20 de persoane, după ce un raport al serviciilor secrete cehe avertiza asupra „războiului mediatic“ desfășurat de serviciile de spionaj ruse în fostele state comuniste acum membre UE și NATO , cu scopul de a le destabiliza și de a influența opinia publică.
Ministrul ceh de interne a precizat că misiunea acestei unități speciale va fi să combată acțiunile de dezinformare în spațiul public, dar și să instruiască oficialii cehi pentru ca aceștia să fie pregătiți în gestionarea unor astfel de situații.
„Vrem să intrăm în fiecare smartphone“, a declarat Chovanec la o conferință pe tema comunicațiilor strategice, la care a participat alături de generalul ceh Petr Pavel, președintele comitetului militar al NATO.
Citește mai mult pe adevarul.ro