Ce sfântă este prăznuită în Ajunul Crăciunului. Puțini știu povestea ei uluitoare

Sfânta Muceniță Eugenia (Evghenia) s-a născut în Roma cea veche. Părinții el, Filip și Eugenia, primind de la împărat o înaltă dregătorie, au plecat în Alexandria, cu fiica lor.

Pe când erau în Alexandria, fiica lor Eugenia și-a părăsit pe ascuns părinții. S-a îmbrăcat bărbătește a luat cu ea două slujnice și într-o noapte, a fugit de-acasă. S-a dus la un episcop și a primit de la el sfântul botez. Și-a tuns părul capului, s-a numit Eugeniu și foarte de dimineață s-a dus în grabă la o mănăstire. Acolo a trăit în osteneli, în nevoințe, în trude, în privegheri de toată noaptea și a săvârșit toată virtutea, scrie calendar-ortodox.ro.

Strălucea ca un mare luminător, așa că frații l-au rugat să le fie stareț. Nu voia, dar silit de cuvintele și de dragostea lor a primit. Și așa, nu cuvântul ci fapta a arătat tuturor pe Eugeniu mare și prea strălucit. Chipul lui îi atrăgea pe toți. Dar o femeie Melantia, neagră la suflet, cum îi era numele, venită cu poporul ca să se închine la mănăstire, s-a îndrăgostit nebunește de chipul frumos al lui Eugeniu. Și s-a făcut că e bolnavă de o boală îndelungată și l-a rugat pe Eugeniu să-i îngăduie să-i spună boala numai lui îndeosebi, că altfel nu se poate vindeca. Melantia îi grăia cu lacrimi și cu cuvintele ei înșelătoare i-a mișcat inima lui Eugeniu.

Curat la inima fiind, a primit-o, fără să-și dea seama de viclenia ei. Când s-a găsit singură cu starețul, tăciunele desfrânării a aprins și mai mult inima Melantiei spre dragoste. Și ca un orb, care-și pierde lumina ochilor, aprinsă de patimă, a căutat să aducă ocară lui Eugeniu, dar pentru că nu și-a ajuns scopul, Melantia s-a dus la prefectul orașului, tatăl Eugeniei, și a făcut plângere, că în cutare mănăstire starețul înșeală cu cuvinte viclene pe femeile cinstite și că desfrânatul a îndrăznit să o necinstească chiar și pe ea.

Când prefectul a auzit acestea s-a umplut îndată de mânie și a trimis în grabă la mănăstire să aducă pe Eugeniu, starețul mănăstirii, și pe monahi. Să-i aducă legați ca pe niște oameni vinovați, închinători mincinoși și făcători de rele, să se înfățișeze înaintea scaunului său de judecată și să dea socoteală de faptele lor. Și s-au înfățișat părțile la judecată. A început să grăiască Melantia. A acoperit cu ocări pe dumnezeiescul stareț; l-a batjocorit și l-a defăimat cât a vrut. Striga, și arăta cu degetul pe stareț prietenilor, îl făcea ticălos, iar pe monahii de sub ascultarea lui, stricați. Cu glas mare a strigat și a zis: "Ascultați-mă toți, că vă spun adevărul!" Cât este de mare răbdarea Ta, Doamne Atotputernice!

Atunci Eugenia și-a rupt hainele de pe ea și a arătat celor de față priveliște înfricoșătoare și nemaivăzută. Apoi a grăit cu îndrăznire tuturor: "Se cuvine ca noi călugării să suferim, cu mulțumire, ocările, batjocura și chinuirea trupului. Dar pentru ca să nu se facă de batjocură haina călugărească iată vă spun că sunt femeie; sunt fiica judecătorului. Judecătorul este preaiubitul meu tată. Soția lui e mama mea. Aceștia de lângă mine mi-s frați, nu-i numesc robi".

Toți au rămas încremeniți de cuvintele Eugeniei. Oricine va fi cuprins de uimire când va afla cum a pedepsit-o Dumnezeu pe Melantia. Pe când era încă la Judecata foc a căzut din cer peste casa ei și a ars până la temelie.

Zguduit de cele petrecute, tatăl Eugeniei a părăsit toată mărirea, bogăția și desfătarea vieții și s-a botezat. A ajuns păstor credincioșilor din Alexandria, și-a sfârșit viața mucenicește, omorât de săbiile necredincioșilor, și a zburat cu bucurie la cereșțile locașuri.

După săvârșirea tatălui ei, mama ei împreună cu ea au părăsit Alexandria, țara cea străină, și mânate de dor s-au dus să locuiască în Roma, patria lor. Atunci a dat poruncă împăratul ca toți creștinii să jertfească idolilor, de nu, să moară. Eugenia, care strălucea înaintea tuturora, că era aprinsă de dragoste pentru Hristos, a fost legată cu o piatră grea și aruncată în apă, dar a scăpat nevătămată cu minune. Pentru aceea i s-a tăiat capul cu sabia și a zburat cu bucurie spre Hristos, doritul ei Mire.