Creierul nostru reacționează diferit la diverși stimuli din exterior. Muzica este percepută diferit de fiecare dintre noi, aici intervenind preferințele muzicale ale fiecăruia.
Cu siguranță mulți dintre noi am pierdut cel puțin o dată noțiunea timpului când am fost la un concert care ne-a plăcut foarte mult, unde ne-am simțit așa de bine ascultând acele acorduri că parcă am fi intrat într-o lume paralelă, unde timpul curge altfel. Muzica poate rupe curgerea obiectivă a timpului, lăsându-ne într-un univers paralel, unde parcă ne pierdem pe noi înșine sau cel puțin pierdem, cum spunem noi, noțiunea timpului, după cum scrie compozitorul Jonathan Berger in publicația Nautilus.
Poate voi nu ați observat asta, dar studiile arată că oamenii stau mai mult timp într-un magazin sau într-un local unde răsună din difuzoare o muzică mai lentă, mai plăcută.
În anul 2004 Clubul Regal de Automobile a declarat că muzica lui Richard Wagner, Ride of the Valkyrie, este cea mai periculoasă melodie care poate fi ascultată de un șofer. Ritmul alert ale muzicii schimba percepția corectă a șoferilor despre viteza pe care o aveau, toți având astfel tendința să conducă mai repede.
Atunci când ascultăm o melodie care ne place, activitatea din cortexul prefrontal, care este responsabil cu introspecția, se oprește. De aceea, nu este deloc greșit să spunem că "ne-am pierdut pe noi înșine" în timpul unui concert.
Deși starea aceasta apare destul de rar, doar în timpul unor momente foarte încărcate de emoție, oamenii de știință spun că este foarte asemănătoare cu starea zen care poate fi atinsă prin meditație.
Sursa