Actual· 2 min citire

Ce se află la doi kilometri sub stratul de gheață din Antarctica

Ce se află la doi kilometri sub stratul de gheață din Antarctica

Ce se află la doi kilometri sub stratul de gheață din Antarctica

Scris de Andrei Simion Publicat: 20 iun. 2019, 13:56

Stratul de gheață al Antarcticii se topește într-un ritm alarmant de rapid, iar acesta este doar unul dintre efectele catastrofale pe care încălzirea globală le are asupra Pământului. Așadar, schimbarea climatică este reală și ar putea distruge planeta.

Oamenii de știință au dezvoltat o operațiune numită British Antarctic Survey, în cadrul căreia au reușit să foreze stratul de gheață din Antarctica de Vest, la o adâncime record. Mai exact, aceștia au săpat la peste doi kilometri adâncime, pentru a ajunge la stratul de sedimente pe care aceasta s-a format. Cum au reușit?

În acest sens, cercetătorii au folosit o tehnică specială de forare, cu apă fierbinte la o temperatură de 90 de grade Celsius, pentru a putea studia sedimentele de sub calota de gheață. Astfel, aceștia speră că vor putea înțelege mai bine ce schimbări se vor produce în regiune, de-a lungul timpului.

Mai mult, dacă totul merge bine, vor pute inclusiv să anticipeze cum schimbarea climatică va face ca gheața să se topească și cu cât va crește nivelul mării din acestă cauză.

Cercetătorii au forat peste doi kilometri sub gheața Antarcticii

Pentru a stabili acest nou record, echipa de cercetători a forat 63 de ore încontinuu pentru a crea o groapă cu diametrul de 30 de centimetri prin care să poată strecura instrumentele necesare realizării cercetării.

Specialiștii nu știu deocamdată la ce să se aștepte în viitor în ceea ce privește cantitatea de gheață care se va topi și va contribui la creșterea nivelului apelor mărilor.

Însă, prin forarea în profunzime, echipa de specialiști speră să afle când a dispărut ultima oară calota de gheață din Antarctica și modul în care apa și sedimentele ar putea împinge gheața în larg.

Cea mai mare provocare pentru cercetători, a fost temperatura de -30 de grade Celsius care făcea ca apa rezultată din topirea gheții să re-înghețe rapid.

Sursă

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News