Piesele din cadrul expoziției Muzeului Național de Istorie a României de la Muzeul Drents din Assen, cu excepția celor patru artefacte de tezaur furate, au sosit, vineri, în România.
'Au aterizat, încă nu au intrat în muzeu. Le așteptăm', a declarat, pentru Agerpres, managerul interimar al MNIR, Ernest Oberlander-Târnoveanu.
În ceea ce privește evoluția anchetei, ministrul Justiției, Radu Marinescu, a vorbit despre implicarea investigatorilor români în furtul obiectelor de tezaur vineri. Oficialul de la justiție a spus că noi suntem pregătiți cu toate resursele necesare, dar mecanismul de cooperare trebuie să fie activat de către Olanda.
Suspecții în cazul furtului tezaurului dacic, AUDIAȚI astăzi de un tribunal de instrucție. Unul dintre ei are un CAZIER IMPRESIONAT
”Ancheta este în desfășurare. Ceea ce partea olandeză mi-a transmis este că eforturile sunt continue, nu numai pe direcția aceasta a anchetării persoanelor afață deja în privare de libertate, dar și pe alte piste și direcții de investigație care sunt în momentul de față valorificate. Personal am vrut să mai asigur că partea olandeză înțelege foarte bine preocuparea noastră și că nu va precupeți niciun efort pentru a găsi bunurile respective”, a declarat Marinescu la un post TV.
Ministrul s-a referit și la implicarea investigatorilor români în anchetă.
”Am transmis că noi suntem pregătiți cu toate resursele necesare, dar mecanismul de cooperare trebuie să fie activat de către Olanda”, a arătat ministrul Justiției.
”Cred că partea olandeză înțelege foarte bine că este necesar să recupereze aceste bunuri și miza deosebită și sperăm că va acționa în consecință”, a precizat Radu Marinescu.
Ministrul român al Justiției Radu Marinescu a discutat joi, la Varșovia, cu omologul său din Țările de Jos, David van Weel, despre dispariția pieselor de patrimoniu din muzeul Drents. Radu Marinescu i-a solicitat lui David van Weel „continuarea eforturilor susținute pentru soluționarea eficientă a acestui caz”, exprimând disponibilitatea de a oferi părții olandeze tot sprijinul necesar în cadru anchetei.
Psiholog criminalist, verdict în cazul hoților tezaurului dacic: „Sunt niște chiloțari, nicidecum profesioniști!” VIDEO