Zahărul se află în topul celor mai mari scumpiri înregistrate în ultimul an, cu o creștere a prețului de 58,25% în aprilie 2023 față de aprilie 2022, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS).
Alte alimente care au consemnat creșteri importante de preț sunt untul (+ 35,16%), cartofii, cu o majorare de 34,15%, ouăle, cu un plus de 30,71%, laptele (+27,97%) și pâinea (+17,97%).
În topul mărfurilor nealimentare care au consemnat cele mai mari creșteri de preț în perioada analizată s-au aflat energia termică, cu 23,81%, alte mărfuri nealimentare, cu 16,18%, și articolele de igienă și cosmeticele, cu 14,62%. Combustibilii s-au ieftinit cu 3,92%, iar medicamentele cu 2,95%.
În sectorul serviciilor, cel mai mult s-au scumpit transportul aerian, cu 48,91%, serviciile de apă, canal salubritate - 22,17% și transportul CFR, cu 21,18%.
De la lună la lună, în aprilie față de martie, cele mai importante creșteri ale prețurilor au fost consemnate la transportul aerian 23,15% și energie termică - 9,06%.
Luna trecută, la produse alimentare s-au scumpit fructele proaspete cu 3,69% și cartofii cu 2,24%, iar cea mai mare ieftinire a fost consemnată la ulei, cu 2,42%. De asemenea, energia electrică s-a ieftinit cu 2,04%, iar alte servicii cu 0,04%.
Rata anuală a inflației a scăzut la 11,23% în aprilie 2023, de la 14,53% în martie 2023, în condițiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 19,84%, cele nealimentare cu 5,83%, iar serviciile cu 10,64%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, date vineri publicității.