Actual· 2 min citire

Ce părere ai de această PENSIE? Își poate cumpăra un Ferrari pe lună

Ce părere ai de această PENSIE? Își poate cumpăra un Ferrari pe lună

Ce părere ai de această PENSIE? Își poate cumpăra un Ferrari pe lună

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 24 feb. 2014, 10:50

Șeful celei mai mari bănci din Canada se va retrage cu o pensie de 2,2 milioane de dolari pe an, adică mai mult de 180.000 dolari lunar, sumă cu care își poate cumpăra 12 modele Ferrari de lux într-un an.

Ed Clark, directorul general al Toronto-Dominion, cea mai mare bancă din Canada după active, se va retrage la 1 noiembrie cu o pensie anuală de 2,5 milioane dolari canadieni (2,2 milioane dolari SUA), transmite Mediafax.

Pensia a fost calculată utilizând media anuală a salariului lui Clark în perioada de 36 de luni când a fost cel mai bine plătit în cariera sa, la care se adaugă un procent fix stabilit în 2010, a anunțat banca.

Clark (66 de ani) va ieși la pensie la 1 noiembrie, după ce a petrecut aproape 14 ani la conducerea instituției de credit. Pensia primită de acesta conform contractului de muncă îi va reveni soției sale în caz de deces.

Planul de pensionare de care beneficiază executivul este compus conform cu practici mai vechi, care nu se mai aplică directorilor executivi care s-au alăturat băncii începând din 2009.

Clark lucrează la Toronto-Dominion începând din anul 2000 și a preluat funcția de CEO în 2002. Cel mai important proiect al său la conducerea băncii a fost extinderea în SUA, în care a investit 25 miliarde de dolari.

El a primit în 2013 o compensație financiară totală de 10,4 milioane dolari canadieni, redusă cu 4,1% față de 2012 după ce banca a ratat mai multe ținte privind rezultatele financiare. Banca a înregistrat în anul fiscal încheiat la 31 octombrie un profit record de 6,64 miliarde dolari canadieni.

Clark a primit anul trecut un salariu de bază de 1,5 milioane dolari canadieni și stimulente financiare de 1,6 milioane dolari, restul compensației reprezentând bonusuri în acțiuni.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News