Consiliul Superior al Magistraturii , Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspecția Judiciară au încheiat protocoale cu SRI, a anunțat în ședința de plen vicepreședintele CSM, Codruț Olaru. În ceea ce privește protocolul dintre SRI și Ministerul Public din 2009, care a fost deja desecretizat, vicepreședintele CSM a dat asigurări că ,,nu s-au comis abuzuri.''
"Parchetul General, Inalta Curte de Casație și Justiție, Inspecția Judiciară și CSM au încheiat protocoale cu SRI. Protocolul cu CSM a fost denunțat în 2017 la inițiativa tuturor membrilor Consiliului. Toate celelalte entități din sistemul judiciar nu au încheiat astfel de protocoale. Tot ce am primit la această dată, nu sunt atașate protocoalele în forma scrisă. Toată situația a vizat doar o corespondență minimală”, a declarat Codruț Olaru.
Olaru a adăugat că protocolale nu au fost atașate fiindcă sunt clasificate, însă le-a cerut membrilor CSM să analizeze protocoalele la nivelul fiecărei instituții.
În ședința plenului CSM din 20 martie 2018, s-a transmis o solicitare către Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, curțile de apel și parchetele de pe lângă acestea, Institutul Național al Magistraturii, Școala Națională de Grefieri și Inspecția Judiciară, în vederea comunicării Consiliului Superior al Magistraturii, în măsura în care există, a protocoalelor încheiate cu serviciile/structurile de informații, începând cu data de 01.01.2005.
Până la acestă oră a fost făcut public doar protocolul încheiat în 2009 între SRI și Ministerul Public( Parchetul General și DNA).