În tradiția populară, atunci când îți țiuie o ureche înseamnă că te vorbește cineva de bine. Cu cât ne țiuie urechile mai tare și mai des, cu atât suntem mai bucuroși. De fapt, nu ar trebui să ne culcăm pe niciuna dintre urechi și să dăm fuga la medic, pentru că, de multe ori, acesta este semn de boală.
Țiuitul în urechi sau tinitusul, după denumirea medicală științifică, reprezintă percepția de sunete în urechi. Acestea sunt descrise de pacienți ca țiuituri, fluierături, pocnete, șuierături, susur sau vuiet de apă curgătoare.
Sunetele pot fi într-una din urechi sau în ambele și pot fi percepute ca provenind din exteriorul sau din interiorul urechii. Afecțiunea poate apărea în orice formă de surditate sau la pacienții cu auz normal. Deși este atribuit deseori surdității de transmisie, acest simptom poate fi mult mai sever, indicând o anomalie vasculară, cum ar fi o tumoră glomică (tumoră a glomusului carotidian - mică masă de țesut în sinusul carotidian), o boală vasculară ocluzivă carotidiană (ateroscleroza carotidiană), o malformație arterio-venoasă sau un anevrism arterial. De asemenea, au mai fost depistate cauze precum tumori localizate în globul ocular sau la nivel central, migrene sau epilepsie.
Pacientul suferind de tinitus trebuie, în primul rând, examinat de un specialist ORL pentru a determina dacă suferința este însoțită de o problemă de auz, medicul fiind în măsură să furnizeze informații detaliate referitoare la cauza și opțiunea asupra tratamentului ce trebuie aplicat.