Între poruncile date de Dumnezeu lui Moise, cea de-a patra spune: "Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pamântul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie".
Această poruncă dătătoare de viaţă este amintită şi în Noul Testament: "Copiilor, ascultaţi pe părinţii voştri întru toate, căci aceasta este bine-plăcut Domnului". Faţă de părinţi trebuie să fim recunoscători pentru viaţa pe care ne-au oferit-o, apoi pentru că ne-au iubit, ne+au c rescut crescut şi ne-au oferit o educaţie.
Un copil recunoscător este un copil fericit. Ceea ce suntem, ceea ce am devenit şi copilul frumos din noi este exclusiv creaţia părinţilor, a celor din al căror sânge ne tragem şi care, necondiţionat şi oricât i-am supăra sau dezamăgi, ne vor iubit şi se vor mândri cu noi toată viaţa. În multe momente, copilul din noi tânjeşte încă după alinarea, îmbrăţişarea, sprijinul, vorba dulce a părinţilor săi.
Şi asta nu doar la nevoie, dar şi când sufletul se bucură, când avem o reuşită sau când amintirile copilăriei ne liniştesc. Părinţii sunt cei care ne-au iubit înainte de a ne cunoaşte, care ne-au dorit şi al căror univers devenim. Aparent, să fii părinte pare minunat şi uşor. Responsabilitatea este însă, uriaşă.
Dragostea este absolută dar nu lipsită de griji imense, imopsibil de descris în cuvinte de oricare părinte de pe Pământ. Pentru toate acestea trebuie să fim recunoscători părinţilor noştri. Persoanele care simt şi exprimă mai des recunoştinţa sunt mai mulţumite de ele însăle şi de viaţa lor! Persoanele care îşi iubesc părinţii şi familia sunt fericite!
