Dacă ți-ai rupt o aluniță este indicat să mergi de urgență la medic. Iată ce recomandă dr. Oana Clătici, medic dermatolog.
În primul rând, trebuie să vedem dacă este, într-adevăr, o aluniță, pentru că mai există diferite leziuni asemănătoare- papiloame, angioame. Dacă este vorba de o aluniță, trebuie excizată (îndepărtată chirurgical- n.r.) în maximum 2-3 săptămâni de la momentul ruperii. Nu trebuie să ne fie frică să o scoatem, în caz contrar riscăm ca celulele nevice să se înmulțească anarhic și să se transformă în tumoră malignă, scrie doctorulzilei.ro.
Alunița este scoasă în profunzime, “cu o mică” margine, căreia i se face o biopsiepentru a se stabili dacă leziunea a fost extrasă în profunzime și dacă în jurul ei a rămas doar țesut sănătos. Medicii nu recomandă cauterizarea (arderea), întrucât leziunea nu este extrasă în totalitate. În momentul în care v-ați rupt alunița, nu intrați în panică și nu aplicați creme, pentru că există riscul să faceți o alergie.
Cel mult, dezinfectați rana cu substanțe antiseptice (spirt, rivanol, betadine) și aplicați un pansament până ajungeți la control, mai ales dacă sângerează.
Nu întârziați mai mult de 2-3 zile să vă prezentați la doctor. Cât de ocupați ar fi medicii, aceasta este o urgență. Există foarte multe cazuri când alunițele traumatizate s-au transformat în melanoame (cancer de piele), pentru că bolnavii s-au prezentat târziu la spital.
În schimb, rănirea negilor și a papiloamelor (excrescențele simple) nu pune probleme. Excizarea acestora este, mai degrabă, de ordin estetic, întrucât se înmulețsc foarte repede, în special în zona gâtului, axilei și a sânilor și devin deranjante.