Dacă te uiți cu atenție pe etichetele pateurilor de ficat din comerț vei constata conținutul foarte scăzut de ficat. Majoritatea mărcilor cunoscute sau mai puțin cunoscute au un procent de 15-25% ficat de porc într-o conservă de pate de ficat.
Urmează slănină, șorici, făină albă de grâu (!!!), proteină vegetală din soia, amidon din porumb, apă, sare iodată(după gust, pentru că nu scrie nicăieri ce procent de sare a fost folosit în cei 85% rămași după ingredientul principal), zahăr, carmin (colorant), gluten (agent alergen) și nitrit de sodiu, pe post de agent conservant. Despre nitritul de sodiu (E 250) și potențialul său cancerigen s-a discutat mult în ultima vreme, deci putem considera că este bine să fie evitat.
Dacă avem ghinion, unele conserve de pateu de ficat conțin puțin ficat, E-uri pentru colorare din belșug, potențator de gust și chiar mai multe tipuri de substanțe cnservante deodată. Nu de alta, dar la doar 15% ficat într-o conservă, restul cutiei trebuie umplut cu ceva cât mai ieftin și chimic, nu?
Iată o listă de substanțe prezente pe etichetele pateurilor de ficat din comerț: polifosfați, condimente, extract de condimente, muștar, sirop de glucoză, emulgatori- esterii glicerolici ai acidului citric, lactilat de sodiu, agenți de îngroșare: gumă guar, gumă xantan, antioxidant- acid citric, ascorbat de sodiu, potențiator de aromă: monoglutamat de sodiu, vitamine, agent de gelifiere- caragenan, agent de reglare a acidității: acid malic.