Curtea Constitutionala a respins, joi, ultima sesizare a presedintelui Klaus Iohannis asupra modificarilor aduse Legii 304/2004 privind organizarea judiciara.
Legea a fost respinsa trei ori de Parlament in forma trimisa de seful statului la reexaminare si a fost contestata la CCR atat de catre Klaus Iohannis, cat si de PNL si USR, sesizarile acestora fiind respinse.
In ultima sesizare la CCR, trimisa in 28 iunie, dupa ce Senatul, in calitate de for decizional, a respins cererea sa de reexaminare, Klaus Iohannis invoca CCR lipsa argumentelor ori a dezbaterii motivelor cererii de reexaminare de catre Parlament.
Pe 28 iunie, președintele Klaus Iohannis a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, a anunțat Administrația Prezidențială.
Actul normativ a fost transmis de Parlament președintelui României, în vederea promulgării, la data de 22 iunie.
"În opinia noastră, legea menționată a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 77 alin. (2), art. 64 și 147 alin. (4) din Constituție. De asemenea, prin raportare la art. 77 alin. (2) din Legea fundamentală, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost adoptată și cu încălcarea principiilor ce decurg din prevederile art. 1 alin. (4) și (5) și ale art. 61 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 80 alin. (2) din Constituție", argumentează Iohannis, care detaliază o serie de motive.
Unul dintre acestea este că, în aplicarea prevederilor art. 77 alin. (2) din Constituție, la data de 15 iunie, a formulat o cerere de reexaminare cu privire la Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Motivele de reexaminare, structurate în 19 puncte și dezvoltate pe 27 de pagini, vizau atât aspecte ce țin de necesitatea reglementării ori de modul în care dispozițiile nou introduse se integrează în sistemul normativ, cât și respectarea normelor de tehnică legislativă de natură să asigure coerența actului normativ.
Sursa: agerpres.ro