CCR, decizie crucială. Drept de veto LIMITAT pentru președinte la numirea șefilor de parchete

CCR, decizie crucială. Drept de veto LIMITAT pentru președinte la numirea șefilor de parchete
Curtea Constituțională a publicat motivarea deciziei în ceea ce privește una dintre cele trei "legi ale justiției" - statutul magistraților - trecut în forță prin Parlament de alianța PSD-ALDE, cu susținerea UDMR. CCR justifică păstrarea unui "veto prezidențial limitat" la refuzarea unei singure propuneri de numire în funcțiile de conducere din Parchete.
Atribuțiile președintelui ar fi golite de conținut dacă nu ar putea refuza motivat numirea unui magistrat, însă eliminarea acestui drept nu ridică probleme de constituționalitate, se arată în motivarea deciziei Curții Constituțională a României (CCR) cu privire la modificările aduse Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Curtea constată că "refuzul" Președintelui României nu avea și nu putea avea caracter definitiv, fiind mai degrabă expresia unei consultări între autorități, astfel încât eliminarea sa nu aduce atingere atribuțiilor președintelui. "Rolul central în această ecuație îl are, însă, ministrul Justitiei, sub autoritatea acestuia functionând procurorii constituiți în parchete", se spune în motivarea CCR.
"Cu privire la criticile de neconstituționalitate privind art. I pct. 44 din lege, prin care se abrogă art. 31 alin. (3) și (4) din Legea nr. 303/2004, Curtea constată că acestea abrogă dispozițiile legale referitoare la competența Președintelui României de a refuza o singură dată numirea în funcția de judecător/procuror a judecătorilor/procurorilor stagiari care au promovat examenul de capacitate. (...) Dacă Președintele României nu ar avea niciun drept de examinare și de apreciere asupra propunerilor făcute de Consiliul Superior al Magistraturii pentru numirea judecătorilor și procurorilor sau în anumite funcții de conducere ori dacă nu ar putea refuza numirea nici motivat și nici măcar o singură dată, atribuțiile Președintelui României (...) ar fi golite de conținut și importanță", se precizează în motivarea publicată marți pe site-ul CCR.
Curtea constată că eliminarea acestei atribuții a președintelui nu ridică, totuși, probleme de constituționalitate, ea permițând o consolidare a rolului Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenței justiției, ca entitate care gestionează, prin intermediul Institutului Național al Magistraturii, selecția judecătorilor și procurorilor.
"Prin urmare, Curtea constată că 'refuzul' Președintelui României nu avea și nu putea avea caracter definitiv, fiind mai degrabă expresia unei consultări între autorități, astfel încât eliminarea sa nu aduce atingere atribuțiilor Președintelui. (...) De altfel, chiar și în logica normei legale criticate, Președintele României tot extra legem poate purta o corespondență cu Consiliul Superior al Magistraturii, dacă identifică anumite probleme în numirea în funcție a judecătorilor/procurorilor, dar revine Consiliului Superior al Magistraturii competența decizională de a-și retrage eventual propunerea de numire, fără ca Președintele să poată respinge propunerea de numire astfel înaintată", se mai menționează în motivare.
Pe de alta parte, in motivare, judecatorii Curtii arata ca, potrivit art.132 alin.(2) din Constitutie, "procurorii isi desfasoara activitatea potrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei".
"Avand in vedere caracterul bicefal al autoritatii executive, legiuitorul a optat pentru o procedura in cadrul careia Guvernul si Presedintele sa conlucreze. Rolul central in aceasta ecuatie il are, insa, ministrul justitiei, sub autoritatea acestuia functionand procurorii constituiti in parchete. Presedintele Romaniei nu are nicio atributie constitutionala expresa care sa justifice un drept de veto in aceasta materie. Prin urmare, daca legiuitorul organic a ales o asemenea procedura de numire, mentinand un veto prezidential limitat la refuzarea unei singure propuneri de numire in functiile de conducere prevazute la art.54 alin.(1) din lege, el a respectat rolul constitutional al ministrului justitiei in raport cu procurorii, Presedintelui conferindu-i-se atributia de numire in considerarea solemnitatii actului si a necesitatii existentei unei conlucrari si consultari permanente in cadrul executivului bicefal. Prin urmare, nu se poate sustine incalcarea art.94 lit.c) din Constitutie. In consecinta, art.I pct.88 [cu referire la art.54 alin.(3)] din lege nu incalca art.94 lit.c) si art.132 alin.(1) din Constitutie", arata judecatorii CCR.
În consecință, CCR a stabilit că art. I pct. 44 din legea criticată nu încalcă prevederile constituționale.
CCR a constatat, pe 30 ianuarie, că Legea pentru modificarea și completarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor este, în ansamblul său, constituțională în raport cu criticile formulate.
Opinii separate la decizia CCR privind statutul magistraților
Judecătorii constituționali Livia Stanciu și Simona-Maya Teodoroiu au formulat opinii separate la decizia Curții Constituțională a României (CCR) cu privire la modificările aduse Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Opinia separată a Liviei Stanciu a vizat, printre altele, limitarea dreptului președintelui României de a refuza motivat, numai o singură dată, numirea în funcțiile de conducere de rang înalt de la nivelul Parchetului General, DNA și DIICOT.
"Numirea și revocarea din funcțiile de conducere de la nivelul ÎCCJ, PÎCCJ, DNA și DIICOT, așa cum prevede, în prezent, Legea nr.303/2004, reprezintă încă un element de concretizare în planul legii organice a principiului separației și echilibrului puterilor în stat. (...) Prin acest mecanism de numire și revocare din funcțiile de conducere de la ÎCCJ, PÎCCJ, DNA și DIICOT se realizează colaborarea loială în spiritul Constituției între autoritățile statului, în speță între un exponent al puterii executive (...) și exponenți ai autorității judecătorești (...), fiind astfel asigurat controlul reciproc și echilibrul între aceste autorități ale statului", se arată în opinia separată citată de Agerpres.
Potrivit Liviei Stanciu, procedurile existente până în prezent au reprezentat fundamentul pentru realizarea unei justiții reale în România, datorită unui mecanism tripartit ce includea președintele României, ca demnitar ales direct de către cetățeni, cu cea mai mare legitimitate democratică, ministrul Justiției, ca reprezentant al Guvernului, și CSM, în calitate de garant al independenței justiției alcătuit din reprezentanții magistraților.
La rândul său, Simona-Maya Teodoroiu și-a exprimat dezacordul cu soluția de constatare a neconstituționalității dispozițiilor legale privind detașarea magistraților la alte autorități publice, în orice funcții, inclusiv cele de demnitate publică numite, cu excepția funcțiilor publice de execuție sau de conducere, distincte de cele de demnitate publică, din cadrul Ministerului Justiției și unităților subordonate acestuia și al structurii autorității judecătorești, precum și la instituții ale Uniunii Europene sau organizații internaționale, la solicitarea Ministerului Justiției.
"Textele constituționale nu exclud (...) exercitarea de către judecători/procurori, magistrați asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat acestora a altor activități (spre exemplu, cele din sfera largă a administrării justiției, circumscrisă asigurării bunei funcționări a autorității judecătorești), câtă vreme aceste activități nu presupun exercitarea concomitentă și a activității jurisdicționale. (...) Nu demnitatea publică, atașată unei anumite funcții, trebuie să fie criteriul după care se interzice sau se permite detașarea magistraților în funcția respectivă, ci conținutul și atribuțiile funcției respective", se arată în opinia separată.
Pe 30 ianuarie, CCR a constatat că Legea pentru modificarea și completarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor este, în ansamblul său, constituțională în raport cu criticile formulate.
Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, plenul CCR a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată și a constatat că dispozițiile mai multor articole din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, precum și legea, în ansamblul său, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Conform aceleiași surse, Curtea a respins de asemenea, ca inadmisibilă, obiecția de neconstituționalitate privind dispozițiile art.I pct.77 (cu referire la art.52 alin.(3)), pct.108 (cu referire la art.62 alin.(12) și (13)) și pct.112 (cu referire la art.623) din același act normativ.
Pe de altă parte, plenul CCR a constatat că sunt neconstituționale mai multe articole din actul normativ, precum și sintagmele "comisiile speciale parlamentare pentru controlul activităților serviciilor de informații", "informare conformă", "precum și procedurile judiciare", "ori la alte autorități publice, în orice funcții, inclusiv cele de demnitate publică numite", "precum și la instituții ale Uniunii Europene sau organizații internaționale, la solicitarea Ministerului Justiției", "nu îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute la art.5 și art.8" și "funcția de ministru al Justiției".
În comunicat se precizează că mai multe decizii, printre care și cea privind constituționalitatea legii în ansamblul său, au fost luate cu majoritate de voturi, în cazul altor texte fiind înregistrată unanimitate de voturi.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























