Sesizarea lui Florin Iordache privind completurile de trei judecători, care ar putea arunca în aer toate dosarele de corupție din România ultimilor ani a fost amânată pe data de 5 iunie. Este a patra oară când CCR amâna această decizie. Pe de altă parte, CCR a respins sesizarea PNL privind autoritatea lui Iordache de a sesiza CCR ca președinte interimar al Camerei Deputaților.
Pe 25 martie, vicepreședintele Camerei Deputaților Florin Iordache anunța că a sesizat CCR cu un posibil conflict juridic între Parlament și Înalta Curte pe tema completurilor specializate în corupție.
Sesizarea a fost făcută în perioada în care președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, își delegase atribuțiile lui Florin Iordache.
Ulterior, la dezbaterile de la CCR din 10 aprilie, Florin Iordache a susținut că Înalta Curte a refuzat să constituie completuri specializate, așa cum prevedea Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.
În replică, președintele Înaltei Curți, Cristina Tarcea, a arătat că Florin Iordache a formulat sesizarea în cazul completurilor specializate cu încălcarea voinței Curții Constituționale, care a stabilit anterior, cu referire la funcția de prim-ministru, că atribuțiile constituționale nu pot fi delegate.
Totodată, Tarcea i-a trimis președintelui CCR, Valer Dorneanu, un răspuns primit de la Rețeaua Președinților Curților Supreme de Justiție din Uniunea Europeană, în care se arată că, la nivelul instanțelor supreme, doar Austria are completuri specializate în dosare de corupție.
PNL a atacat la Curtea Constituțională aceste prevederi și a cerut amânarea sesizării lui Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei, privind un posibil conflict juridic între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție pe tema completurilor specializate în corupție.
"Nu putem accepta ca un organism atât de important în statul român cum este CCR să se transforme într-o instituție de amnistiere a lui Liviu Dragnea. Este limpede pentru orice om cu scaun la cap că toate conflictele declanșate de Florin Iordache în numele lui Liviu Dragnea au ca scop să-l scape de pedeapsă pe Liviu Dragnea. CCR nu poată să devină o firmă de avocați a lui Liviu Dragnea sau un organism de amnistiere sau de grațiere pentru Liviu Dragnea", arăta Orban.