Judecătorii Curții Constituționale (CC) arată, în motivarea deciziei prin care a declarat neconstituționale modificările aduse Codului penal, că legiuitorul a afectat, prin acestea, protecția penală acordată unor valori sociale deosebit de importante.
''Curtea constată că, prin modificările operate, legiuitorul a afectat protecția penală acordată unor valori sociale deosebit de importante. (...) În mod paradoxal, legiuitorul extrage din aria de incidență a răspunderii penale, tocmai persoanele care ocupă funcții reprezentative în stat și care exercită prerogative de putere reală, persoane ale căror fapte de natură penală produc consecințe grave asupra bunei funcționări a autorităților publice, asupra actului decizional care privește interesul general al societății, și nu în ultimul rând, asupra încrederii cetățenilor în autoritatea și prestigiul instituțiilor statului'', se arată în motivarea deciziei de constatare a neconstituționalității în cazul modificărilor la Codul penal adoptate de Camera Deputaților în 10 decembrie 2013.
Potrivit judecătorilor CC, deși noile dispoziții prevăd că funcționarii publici "răspund penal, civil sau administrativ în conformitate cu dispozițiile legilor speciale în baza cărora își desfășoară activitatea, precum și cu dispozițiile dreptului comun, cu respectarea prezentului alineat", sub aspectul răspunderii penale, "trimiterea la legea specială și la dreptul comun este una iluzorie".
"În ceea ce îl privește pe Președintele României, acesta îndeplinește prerogativele și exercită competențele stabilite prin Constituția României și alte legi, prin Administrația prezidențială, instituție publică aflată la dispoziția Președintelui, în temeiul Regulamentului de organizare și funcționare a Administrației prezidențiale. Senatorii și deputații sunt reprezentanți aleși ai poporului român, exercitându-și mandatul în serviciul poporului, în temeiul Constituției, a Legii nr.96/1996 privind Statutul deputaților și al senatorilor și a regulamentelor proprii de organizare și funcționare", mai precizează judecătorii CC, în motivarea deciziei.
Conform sursei citate, în condițiile în care finalitatea legii este aceea de a crea premisele ca persoana care deține o demnitate sau o funcție publică să-și îndeplinească cu obiectivitate atribuțiile care îi revin potrivit Constituției, și nu în scopul realizării unor interese personale de natură patrimonială, care să prejudicieze interesul public, ''restrângerea sferei de incidență a normei de incriminare a conflictului de interese generează importante probleme de neconstituționalitate''.
Curtea Constituțională a decis, în 15 ianuarie, cu unanimitate de voturi, că modificările la Codul Penal adoptate de Camera Deputaților în 10 decembrie 2013 sunt neconstituționale.