Cazul Rarinca s-ar putea rejudeca. CAB judecă astăzi cererea DNA de anularea deciziei de achitare

Monday, 17 August 2015, 09:54 Sursă: REALITATEA.NET

Curtea de Apel București judecă astăzi solicitarea DNA de rejudecare a Cazului Rarinca. Judecătorii vor trebui să cântărească bine probele administrate de ambele părți şi să dea o decizie. Mariana Rarinca a făcut însă un demes de ultim moment, care ar putea da peste cap calculele.

Adaugă părerea ta

UPDATE 12.45: Cererile de recuzare au fost respinse. Instanţa va continua astăzi să judece cauza pe fond

Mariana Rarinca a cerut recuzarea celor doi judecători, despre care spune că ar avea un interes să dea o anumită decizie.

De altfel, Mariana Rarinca a făcut şi plângere la CSM împotriva celor doi magistraţi.

Instanţa a decis că solicitările de recuzare sunt admisibile şi a suspendat procesul până la ora 10, pentru un verdict pe aceste cereri.

Avocatul Marianei Rarinca susţine că judecătorii nu au fost aleşi aleatoriu, iar judecătoarea Ana Maria Trancă ar fi interesantă de o anumită soluţie pentru că ea a judecat termenul de preschimbare. Celălalt judecător este Dorel Gheorghe Matei, care este şi şeful completului de judecată, scrie stiripesurse.ro.

Livia Staciu spune că recuzarea nu se susţine pentru că nu există temeiuri reale. Şi procurorul cere respingerea celor două solicitări de recuzare ca inadmisibile.

Mariana Rarinca, femeia acuzată de DNA că a șantajat-o pe șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, a fost achitată pe 21 mai de judecătorii de la Curtea de Apel București, decizia fiind definitivă. Curtea de Apel a admis apelul femeii, după ce aceasta fusese condamnată în decembrie 2014 de Tribunalul București la trei ani închisoare cu suspendare.