Avalanșă de plângeri împotriva chirurgului Gheorghe Burnei. Zeci de persoane au sesizat autoritățile atât pentru fapte de luare de mită, cât și pentru modul în care au fost tratați pacienții medicului ortoped.
Anchetatorii verifică fiecare plângere, iar reclamanții vor fi chemați rând pe rând la audieri pentru a da detalii.
Până acum, 15 persoane au fost audiate. De asemenea, procurorii vor analiza și documentele medicale pentru a stabili dacă plângerile sunt sau nu fondate.
Sursele Realitatea TV spun că plângerile vin în continuare, fiind vorba așadar de o avalansă de reclamații.
Ieri, au avut loc noi percheziții la Spitalul Marie Curie. Procurorii au ridicat documente în dosarul medicului Gheorghe Burnei.
De asemenea, procurorii de la Parchetul Capitalei au făcut, sâmbătă dimineața, percheziții la imobilele medicului Gheorghe Burnei și la spitalul Marie Curie, fiind vizate fapte de corupție. La ultima acțiune de acest fel, anchetatorii au găsit oase de copii ținute în pungi în congelatorul unui frigider de la spital. În replică, purtătorul de cuvânt al spitalului a declarat că procurorii au ridicat probe din trei cabinete de Ortopedie, iar activitatea spitalului este asugurată în regim normal, chiar dacă medicii sunt "bulversați".
Procurorii de la Parchetul Capitalei au precizat că dosarul lui Gheorghe Burnei vizează comiterea a 17 fapte de corupție, în perioada octombrie - noiembrie 2016, primul denunț fiind făcut a data de 28 septembrie.