Paul Stănescu nu a negat existența unor clanuri interlope în Olt, dar spune că nu există suficiente informațiil. El afirmă că înțelege și durerea lui Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei, dar crede că nu este cazul ca acesta să acuze pe toată lumea.
"Se cunoaște existența unor rețele, toată lumea bănuiește. Nu avem informațiile necesare. Sunt oameni politici care pot fi acuzați în mod direct de legături cu asemenea grupări.
Și v-aș da cel mai autentic exemplu, tot din județul Olt. Drăgănești de Olt, unde e clanul Bercea.. e la 20 de kilometri de Caracal. Trebuie
să ne aducem aminte că la o sărbătoare Traian Băsescu era de mână cu Bercea Mondial, cu Prima Doamnă. Ne aducem aminte că Bercea Mondial punea o salbă de galbeni la gât Primei Doamne, ne aducem aminte de mormanul pe care clanul Bercea l-a dus fratelui Mircea Băsescu pentru ca el să iasă din pușcărie”, a spus Paul Stănescu, senator PSD, fost președinte al Consiliului Județean Olt, potrivit evz.ro.
Conform celor mai noi informații legate de Cazul Caracal, DIICOT a anunțat că în cenușa găsită la liziera de pe traseul Călărași-București, loc indicat de Gheorghe Dincă, au fost identificate fragmente osoase și dinți care, potrivit medicilor legiști, ar fi de natură umană.
Conform purtătorului de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime, Gheorghe Dincă a afirmat că a folosit, și în cazul Luizei Melencu, aceeași metodă ca în cazul Alexandrei Măceașnu și că agresiunea s-a produs tot în locuința sa.