Caz șocant, scos la iveală de procurorii DIICOT. Un bucureștean de 27 de ani a convins o copilă de 12 ani din Timișoara să își ucidă părinții. Asta după ce a făcut-o, prin intermediul internetului, să se îndrăgostească de el. Bulversată, fata chiar a încercat să îi otrăvească pe cei care i-au dat viață. Din fericire, părinții și-au dat seama la timp și au alertat autoritățile. Individul a fost reținut.
Totul a început acum câteva luni, când fata de 12 ani a descoperit un joc pe calculator. A fost abordată de bărbat și și-a schimbat brusc comportamentul. Anchetatorii sunt convinși că el știa ce vârstă are copila. Într-o conversație, ea i-a trimis o fotografie cu sânii ei și l-a întrebat dacă îi place ce vede, pentru că are doar 12 ani. El i-a răspuns că i-ar da 20. Mai apoi, individul i-a spus, tot într-un mesaj, că se va sinucide, pentru că nu o poate avea lângă el. Și astfel ajunge copila să încerce să își omoare părinții.
"Bărbat: Cum vrei să o faci? Adică cu ce?
Copilă: M-am gândit cu un cuțit... și după am grijă să nu-l găsească nimeni... probabil îl iau cu mine și după îl arunc la Bucuresti... sigur nimeni nu-l găsește... crezi că o să se aștepte de la un copil să omoare pe cineva.... asta mă ajută că sunt încă copil...
Bărbat: Și eu sunt mândru... te iubesc..."
Sursa: Interceptări
Înebunită după bărbat, copila a trecut la fapte și a încercat chiar să își otrăvească părinții. Aceștia și-au dat seama și au dus-o de urgență la spital, unde a fost internată. Mai apoi, au alertat autoritățile. Acasă la bucureștean, oamenii legii au găsit nu mai puțin de 163 CD-uri și DVD-uri cu diverse imagini, în mare parte compromițătoare. Bărbatul a fost încătușat.