Polițiștii din Galați au deschis dosar penal în cazul unui bebeluș de două luni, din localitatea gălățeană Cudalbi, care a murit. Părinții bebelușului spun că înainte cu câteva zile de deces au fost cu micuțul la medicul de familie, care le-ar fi spus că este răcit și le-ar fi prescris un sirop, deși acesta avea pneumonie. A fost deschis dosar pentru ucidere din culpă.
„În toate cazurile de genul acesta Poliția deschide dosar penal pentru ucidere din culpă, până sunt obținute toate rezultatele de la medicină legală. Apoi, dacă se constată că este ceva suspect sau suferă modificări poate fi schimbată încadrarea juridică, Momentan, rămâne pe ucidere din culpă, în condițiie în care, deocamdată, polițiștii nu au intrat încă în posesia certificatului de la Medicină Legală”, a declarat, joi, comisarul șef de poliție Felicia Tudoran, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de poliție Galați.
Părinții copilului spun că patru zile înaintea decesului, au mers cu bebelușul lor de două luni, unicul copil, la doctorița de familie, care le-a spus că este doar răcit și le-a prescris un sirop. Pentru că starea copilului s-a agravat la sfârșitul săptămânii trecute, părinții au mers cu el la Centrul de Permanență, însă nu s-a mai putut face nimic. Bebelușul a murit duminică noapte. Părinții spun că au fost surprinși când au aflat că pe certificatul de deces al copilului, întocmit de legiști, cauza morții era pneumonie.
De asemenea, părinții micuțului, care a fost înmormântat miercuri, spun că sunt deciși să facă plângeri pentru malpraxis împotriva medicului de familie din Cudalbi atât la Colegiul Medicilor, cât și la Direcția de Sănătate Publică Galați.
Necropsia a arătat că micuțul a murit din cauza insuficienței cardio-respiratorii, ca urmare a unei pneumonii inflamatorii acute.
Petrică Gheonea, primarul comunei Cudalbi, a declarat pentru ProTv că familia era în atenția asistenților sociali, întrucât tatăl primea ajutor social și presta muncă la primărie, dar că micuțul era „îngrijit bine”, fiind singurul copil al familiei.