Coronavirus - România: 3183 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Caz revoltător la Iaşi. Bărbat cu deficienţe mintale, fără picioare, ţinut de familie într-un coteţ

Monday, 19 February 2018, 22:39 Sursă: REALITATEA.NET

Pe imaginile care au fost postate de un localnic din Schitu Duca, judeţul Iaşi, pe Facebook, se vede că bărbatul născut cu probleme psihice şi cu ambele picioare amputate trăieşte în condiţii greu de descris, într-un coteţ, în curtea casei fratelui său, relatează MEDIAFAX.

"Ne-am sesizat după apariţia în spaţiul public a unor informaţii legate de acest caz. Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Iaşi, împreună cu Poliţia, asistentul social din comuna Schitu Duca şi cu primarul din localitate au mers acolo şi au decis internarea lui Mircea I. în centrul de la Budăi. El s-a născut cu o deficienţă mintală şi este încadrat cu grad de handicap, după ce a suferit amputaţii la ambele picioare", a declarat, luni, Tiberiu Bantaş, purtătorul de cuvânt al DGASPC Iaşi.

Potrivit acestuia, bărbatul primeşte lunar o pensie de invaliditate în valoare de 1.200 de lei şi beneficiază de asistent personal, post pe care l-ar ocupa fratele bărbatului.

"Bărbatul a fost evaluat de medicii de la Spitalul Sfântul Spiridon, din Iaşi, după care, astăzi (luni – n.r.), a fost transportat la Budăi. Nu mă pot eu pronunţa dacă a fost încălcată în vreun fel legea, asta trebuie să decidă Poliţia", a mai spus Bantaş.

La rândul lor, poliţiştii ieşeni verifică dacă legea a fost încălcată.

"Am mers acolo pentru a verifica informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la acel bărbat, dar şi pentru a ajuta la transportul persoanei respective, care a fost dusă la un centru pentru persoane asistate social", a declarat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.

Fratele bărbatului le-a spus asistenţilor sociali şi poliţiştilor că nu a avut unde să-şi ţină fratele, mai ales că în casa sărăcăcioasă trăieşte cu soţia, fiicele soţiei şi soacra.


Vezi mai multe


Alte articole din: ACTUAL
Adaugă părerea ta
Alte articole din: ACTUAL