Câţi bani a împrumutat statul român în 2013

Monday, 06 January 2014, 15:07 Sursă: REALITATEA.NET

Fondurile atrase în lei anul trecut sunt cu 16,5% sub valoarea împrumutată în 2012, de 58,17 miliarde lei, iar finanţările în valută au fost similare, de circa 4,71 miliarde de euro din 2012, potrivit Mediafax.

În prima licitaţie din 2014, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras 755,1 milioane lei, puţin peste suma estimată, prin redeschiderea unei emisiuni de obligaţiuni cu scadenţă la trei ani, lansată iniţial în iunie 2013, iar costul de finanţare a scăzut uşor, la 3,92% pe an.

Investitorii au plasat ordine de subscriere în valoare cumulată de 2,81 miliarde lei, de patru ori peste valoarea programată a acestei licitaţii, de 700 milioane lei.

La precedenta redeschidere a emisiunii, care a fost totodată ultima licitaţie organizată anul trecut de Finanţe, ministerul a acceptat să plătească un randament mediu de 3,97% pe an, în scădere faţă de costul acceptat la redeschiderea din luna octombrie, de 4,14% pe an.

Obligaţiunile vândute luni fac parte dintr-o emisiune lansată de MFP în luna iunie şi care a fost redeschisă deja de opt ori. Prin cele nouă licitaţii organizate pentru vânzarea de obligaţiuni din această emisiune, inclusiv prin cea de luni, Trezoria a atras 4,81 miliarde lei. Costul de finanţare acceptat de Finanţe pentru aceste titluri a fost de 4,96% pe an la prima licitaţie, în august a scăzut la 4,28% pe an, însă în septembrie a urcat la 4,63% pe an.

Randamentul maxim acceptat de Finanţe la licitaţia de luni a fost de 3,94% pe an.

Analiştii ING Bank estimau că Finanţele vor accepta un randament maxim uşor sub 4% pe an la redeschiderea de luni.

"Prognoza noastră se bazează pe presiunea pe care planul de emisiuni din luna în curs (4 ani maturitate medie faţă de 2,5 ani luna precedentă) o exercită asupra titlurilor cu scadenţe mai îndepărtate, însă ne aşteptam ca presiunea să fie limitată în contextul în care ratele continuă scăderea şi portofoliile se află probabil într-un proces de rebalansare la început de an", spun analiştii ING Bank, într-o notă transmisă în dimineaţa zilei de luni.

Pe piaţa secundară, obligaţiunile cu scadenţă la trei ani erau cotate luni dimineaţa la 3,75% - 4,07% pe an.

Următoarea licitaţie din acest an pentru titluri de stat este programată marţi, pentru oferte necompetitive, la care participanţii indică doar suma pe care vor să o plaseze în titlurile de stat, nu şi randamentul pe care îl ţintesc. De regulă, la aceste licitaţii randamentul mediu acceptat este similar celui din licitaţia principală, derulată cu o zi înainte.

Finanţele vor să atragă marţi 70 milioane lei, 10% din suma vizată în licitaţia de luni, de 700 milioane lei.

Ministerul Finanţelor Publice a programat pentru luna ianuarie licitaţii prin care vrea să vândă titluri de stat în valoare de 4,03 miliarde lei şi 200 milioane euro, de aproape două ori mai mult decât titlurile care ajung la scadenţă în această lună, de 2,78 miliarde lei.


Vezi mai multe


Alte articole din: ACTUAL
Adaugă părerea ta
Alte articole din: ACTUAL