Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat, vineri, că este inoportun să lanseze procente legate de creșterea pensiilor de la 1 septembrie, dar a menționat că respectă legea aflată în vigoare.
Întrebată despre varianta anunțată de ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, care ar reprezenta o creștere cu 10 la sută a pensiilor, Violeta Alexandru a răspuns: ”Ministerul Muncii și Protecției Sociale a pus la dispoziție Ministerului Finanțelor toate datele pe care le avea, s-a oferit să pună în continuare orice altă dată suplimentară la dispoziție, în momentul în care Ministerul Finanțelor, pe baza situații încasărilor la buget pe care cu siguranță o va face la sfârșitul lunii iunie, va avea o fundamentare cu privire la aceste scenarii despre care vorbește colegul meu, în mod evident că decizia se ia în cadrul echipei, în mod evident ne-o va prezenta. Astăzi când mă întrebați nu am această informație”.
"Cred că este inoportun să lansez procente, cea mai bună comunicare pe care acest Guvern trebuie să o facă este pe baza cifrelor și a situațiilor rezultate din încasările la buget. Până atunci, știți poziția mea, noi ne dorim să creștem pensiile, respectiv astăzi când discutăm am o lege în vigoare, până la eventuale schimbări în mod evident respect legea aflată în vigoare. Dacă vor apărea elemente, le va comunica ministrul Finanțelor, așa cum a fost decis”, a declarat, vineri, ministrul Muncii, în cadrul unei conferințe de presă.