,,În sfârșit o simt și ei pe pielea lor", acesta este unul dintre mesajele pe care Mircea Cărătrescu susține că le-a auzit la Berlin, unde se afla când au avut loc sângeroasele atentate de la 11 septembrie din Statele Unite. Scriitorul a vorbit într-o relatare pe Facebook despre reacția germanilor indiferenți în fața unui atentat terorist care a distrus mii de familii și a cutremurat o lume întreagă.
Mircea Cărtărescu a povestit, într-o postare pe o rețea de socializare, că a aflat de atentatele din 11 septembrie 2001 de la o prietenă, care l-a sunat. Mesajul acesteia, însă, l-a șocat.
,,E nebunie la New York!
- Ce se-ntâmplă?
- Deschide televizorul și-ai să vezi. În fine, o simt și ei pe propria piele! Să mai fie și de-acum încolo polițiștii lumii, dacă le mai dă mâna... Hai că mai vorbim, trebuie să văd mai departe." a replicat femeia și a închis telefonul.
Cărtărescu a povestit că la televizor a surprins exact momentul în care s-a prăbușit al doilea turn, care a luat cu el viețile a mii de oameni.
Scriitorul a sunat-o înapoi pe prietena sa, să îi spună că este vorba de mii de victime și că e nevoie de decență în fața acestei tragedii. ,,Cine seamănă vânt culege furtună. Lumea e sătulă de aroganța lor de neamuri proaste. O să vedem lucruri încă și mai mari" a fost replica pe care a primit-o Cărtărescu.
A ieșit apoi pe străzile Berlinului, alături de mii de tineri care se adunaseră și scandau. Dar, spre surprinderea sa, oamenii strigau împotriva americanilor.
,,Ne-am întors acasă din centrul Berlinului, simțind întreaga nebunie a lumii și a istoriei. N-am să uit niciodată vertijul și greața pe care le-am simțit pe 11 septembrie 2001 și pe care le evoc, ca și pe cele 3000 de victime, an de an." a mai scris Mircea Cărtărescu, pe facebook.