În România se închid, în medie, 4 cabinete stomatologice școlare pe an. Așa s-a ajuns în situația în care cei peste 3 milioane de elevi împart, potrivit Institutului Național de Statistică, 431 de cabinete școlare.
Totul se întâmplă în condițiile în care 70% dintre copiii de peste 12 ani au carii, iar mai bine de 90% dintre ei ajung la stomatolog cu probleme dentare avansate.
Cariile, uneori cu o formă agresivă în cazul celor de biberon, se instalează rapid, deseori înainte ca micuțul să împlinească 3 ani. Lăsate să evolueze, ajung la abcese puternice, cu dureri insuportabile. Copiii devin irascibili, iar tratamentul cu antibiotic este obligatoriu. De aceea, noi încercăm să îi responsabilizăm pe părinți. Odată ce primesc explicațiile necesare, jumătate din drum este parcurs, iar următoarea vizită preventivă, indicată o dată la 6 luni, devine tot mai probabilă. Astfel, putem aplica și un tratament ortodontic din timp, în creștere, spune Ionuț Leahu, medic stomatolog.
Lipsa unor programe de prevenție susținute cu fonduri de stat face ca 11% din populația României să nu aibă acces la tratamentele necesare din cauza banilor. În același timp, în mediul rural, s-a ajuns în situația în care 28 de localități împart un singur cabinet stomatologic. Se întâmplă în județul Vaslui, acolo unde, dintre cele 77 de cabinete stomatologice existente, 74 sunt în orașe (vezi Figura 2 – Harta cabinetelor stomatologice în mediul rural).
Educația medicală ar trebui să fie un element obligatoriu la nivelul fiecărei unități de învățământ. Efectele dispariției medicinei școlare după 1989 se văd acum când, din lipsa unor programe de educație medicală ori de prevenție, generații după generații ignoră, în primul rând din neștiință, bunul cel mai de preț: sănătatea. Prevenția este mai puțin costisitoare decât tratamentul unei boli. O nouă legislație în domeniul medicinei școlare ar trebui să facă parte din strategia Ministerului Sănătății și a comisiilor de specialitate din Parlamentul României, susține Cristian Hotoboc, Președinte PALMED & Președinte Alianța Pentru Sănătate din România .
Programul Național de prevenție și profilaxie orală rămâne un deziderat despre care se discută de mai bine de 3 ani. La nivel european, 7 dintre cele 28 de state membre ale Uniunii, printre care și România, nu au nici programe naționale de prevenție, nici o altă formă profilactică, inclusă în startegia de sănătate. Bulgaria, Finlanda și Marea Britanie sunt în curs de implementare a unui program, după un studiu al sănătății orale la nivel național.