Care este țara preferată a expatriaților

Care este țara preferată a expatriaților
Elveția se află pe primul loc într-un clasament al destinațiilor preferate de expatriați, potrivit unui sondaj făcut public miercuri, care evaluează condițiile materiale și calitatea vieții, potrivit AGERPRES.
Top 10 al acestui sondaj realizat pentru banca britanică HSBC și citat de AFP dezvăluie astfel o foarte bună reputație a destinațiilor asiatice, care ocupă mai mult de jumătate din locuri.
Clasamentul celor 10 țări, stabilit în urma unui sondaj online efectuat pe un eșantion de 9.288 de expatriați, este următorul: Elveția, Singapore, China, Germania, Bahrein, Noua Zeelandă, Thailanda, Taiwan, India, Hong Kong.
Persoanele intervievate se pronunță asupra situației lor financiare (salariu, economii, situație economică a țării de destinație), asupra calității vieții și vieții familiale (în special condițiile de primire și de educație a copiilor).
Ținând cont de aceste criterii diverse, Elveția este cea mai apreciată, combinând salariile confortabile (un sfert dintre expatriații în Elveția declarând un venit de peste 200.000 de dolari anual) și marea calitate a vieții. Elveția este astfel țara a cărei economie inspiră cea mai mare încredere, potrivit HSBC.
Asia se distinge ca 'regiunea cea mai propice pentru facilități financiare', în special China, în care 38 % dintre expatriați câștigă peste 200.000 de dolari anual.
Germania, a patra țară în clasament, apare ca fiind o 'destinație sigură și stabilă'. 87 % dintre expatriații care locuiesc aici se declară satisfăcuți de condițiile economice, potrivit acestui sondaj realizat în aprilie-mai, înainte ca economia germană să cunoască o încetinire.
Franța se află în partea de jos a clasamentului în special din cauza unui rezultat negativ obținut la criteriile economice și financiare. În această categorie, ea se clasează pe locul 30 din cele 34 de țări monitorizate.
În clasamentul global, Franța urcă totuși pe locul 23 datorită unei bune aprecieri în categoria 'calitatea vieții' (locul 8 din 34), datorită 'hranei bune, climatului temperat și sistemului corespunzător al sănătății', potrivit comunicatului.
Citește și:
- 23:00 - Incendiu de proporții într-o gospodărie din județul Suceava. Flăcările amenință o pădure din zonă-VIDEO
- 22:29 - Filmul inspirat din drama copiilor separați cu forța de stat. Eșecul progresismului dus la extrem, ce vrea să arate regizorul Cristian Mungiu-VIDEO
- 21:59 - Incident șocant în județul Buzău. Un copil de patru ani a fost ucis de un câine de pază
- 21:30 - Anca Alexandrescu: ”Pare că am ajuns în două lumi care nu mai pot comunica. Dacă ne lăsăm pradă manipulărilor vom rămâne dezbinați”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














