ESTE OFICIAL. Care a fost creşterea economică a României în primele 9 luni din 2013

Friday, 10 January 2014, 10:11 Sursă: Mediafax

Institutul naţional de statistică menţine, la 2,7%, estimarea privind creşterea economică din primele nouă luni din 2013.

Adaugă părerea ta

INS menţine estimarea privind creşterea Produsului Intern Brut (PIB) în trimestrul al treilea al anului trecut cu 1,6% faţă de precedentele trei luni şi cu 4,1% comparativ cu iulie-septembrie 2012, astfel că la nouă luni avansul a fost de 2,7%, susţinut de industrie şi agricultură.

Statistica a anunţat vineri a doua estimare provizorie privind economia, potrivit căreia Produsul Intern Brut (date ajustate sezonier) estimat pentru trimestrul III 2013 a fost de 157,32 miliarde lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 1,6% faţă de trimestrul II 2013 şi cu 4% faţă de trimestrul III 2012.

Produsul intern brut estimat pentru primele nouă luni a fost de 466,143 miliarde lei preţuri curente, în creştere în termeni reali cu 2,6% faţă de perioada ianuarie-septembrie 2012.

Ca serie brută PIB estimat pentru trimestrul III 2013 a fost de 174,451 miliarde lei preţuri curente, în creştere în termeni reali cu 4,1% faţă de trimestrul III 2012. Produsul Intern Brut s-a plasat astfel la 442,262 miliarde lei preţuri curente, în creştere în termeni reali cu 2,7%.

INS menţine astfel date anunţate iniţial în noiembrie şi confirmate o lună mai târziu.

Premierul Victor Ponta a declarat luni că România a încheiat anul 2013 cu un deficit bugetar de 2,5% din PIB şi o creştere economică de 2,7%, mai mare decât cea prognozată.

Pentru anul trecut, Guvernul, FMI şi Comisia Europeană au anticipat o creştere economică de 2,2%, după ce iniţial ţinta a fost fixată precaut la 1,6%. Prognoza pentru anul în curs indică un avans de 2,2%.