Ștefan cel Mare, una dintre cele mai emblematice figuri ale istoriei românești, a condus Moldova timp de aproape 47 de ani, lăsând în urma sa o moștenire culturală și militară deosebită. Moartea sa, survenită în 1504, a generat de-a lungul timpului numeroase speculații și controverse, atât în rândul istoricilor, cât și al cercetătorilor. Întrebarea care persistă este: care a fost cauza exactă a dispariției acestui mare domnitor? Izvoarele istorice, prin prisma cercetărilor recente, au adus în prim-plan detalii relevante despre condiția sa de sănătate, oferind o imagine mai clară asupra circumstanțelor care au dus la sfârșitul unei ere.
La 2 iulie 1504, se stingea din viață Ștefan cel Mare, domnitor al Moldovei în perioada 1457 și 1504. Cu toate că adevărata cauză a morții este considerată un mister, se știe că domnitorul avea câteva probleme de sănătate care i-ar fi grăbit sfârșitul.
Personalitate marcantă a României, Ștefan cel Mare a avut o carieră militară importantă. Din cele 44 de campanii militare, a pierdut doar două. În timpul războaielor purtate, domnitorul s-a ales cu o rană care nu s-a vindecat complet și care s-a redeschis în anii bătrâneții. Mai exact, ar fi căpătat această rană după un asediu nereușit în anii tinereții, în campania din vara lui 1462 pentru cucerirea cetății Chilia, aflată în stăpânirea Țării Românești, pe tronul căreia se afla Vlad Țepeș.
Câți vizitatori a avut tezaurul dacic, în cele șapte luni în care a fost expus la muzeul din Olanda
”Rana pe care o căpătase Ștefan la picior cu prilejul primului asediu al Chiliei în 1462 nu l-a împiedicat să poarte încă atâtea războaie și să-și cârmuiasă țara timp de peste patru decenii. Nefiind îngrijit, însă, cum trebuie, ea nu s-a mai închis până la sfârșitul vieții”, spune Constantin C. Giurăscu, în lucrarea sa ”Istoria Românilor”, volumul 2.
La rândul lui, Ștefan Gorovei, medievist și specialist în epoca ștefaniană, scrie în cartea sa ”Mușatinii”: ”O rană veche dobândită la primul asediu al Chiliei, în 1462, nevindecată de toți medicii chemați la curtea din Suceava și agravată odată cu scurgerea anilor, l-au dus, în cele din urmă, în mormânt”.
Rana s-ar fi deschis în urma unui accident, în 1502, în Pocuția, când calul voievodului ar fi alunecat pe un drum cu piatră pavată.
Potrivit cronicarului polonez Miechowski, Șrefan cel Mare ar fi suferit și de gută, afecțiune cauzată de nivelul crescut de acid uric în sânge. Acidul uric este un compus organic rezultat din metabolizarea alimentelor care conțin purine, precum: carne roșie și organe sau vânat. Mai este numită și boala regilor sau boala oamenilor bogați, pentru că doar ei își permiteau să consume alimente bogate în purine precum carnea. O producție excesivă sau o eliminare deficitară a acidului uric poate duce la creșterea nivelului său, ceea ce înseamnă depuneri de cristale în articulații, organe și țesuturi. Aceste depuneri provoacă inflamație, care se manifestă prin dureri articulare și crampe musculare.
Lucruri mai puțin știute despre Ștefan cel Mare. Cum se manifesta latura sa întunecată
