Cântărețul Joan Sebastian, considerat o legendă a scenei muzicale mexicane, a murit luni, la vârsta de 64 de ani, potrivit bbc.com.
Joan Sebastian a decedat la ferma sa din Juliantla, din vestul statului mexican Guerrero, potrivit mediafax.ro.
Cântărețul a fost diagnosticat în 1999 cu cancer osos. Joan Sebastian și-a continuat activitatea artistică până în anul 2014, când, în timpul unui concert susținut în Zacatecas, artistul a anunțat că face din nou tratament ca urmare a recidivării cancerului.
Joan Sebastian, pe numele său real Jose Manuel Figueroa, a fost celebru pentru cântecele sale de dragoste, pe care deseori le interpreta în timp ce stătea călare pe un cal. Motivul interpretărilor sale inedite este acela că artistul era un mare iubitor al cailor și al rodeoului.
După o copilărie în sărăcie în zona rurală a Mexicului, Joan Sebastian a decis să își dedice viața muzicii. Potrivit propriilor declarații, Joan Sebastian și-a dat seama de la o vârstă fragedă că vrea să devină cântăreț. Astfel, Joan Sebastian a părăsit seminarul catolic la care se pregătea să devină preot și s-a dedicat carierei artistice la vârsta de 17 ani.
De-a lungul carierei sale a lansat o serie de hituri, care i-au adus cinci premii Grammy și șapte trofee Latin Grammys. A lansat peste 50 de albume, iar printre cele mai cunoscute melodii ale sale se numără "Tatuajes (Tattoos)" și "Secreto de Amor (The Secret of Love)".
Acesta a jucat și în telenovela mexicană "Tu y Yo (You and Me)", alături de una dintre fostele sale soții, Maribel Guardia.