Președintele Rusiei, Vladimir Putin, va avea un scurt dineu de lucru cu omologul său din Statele Unite, Donald Trump, pe 11 noiembrie, la Paris, a anunțat miercuri Kremlinul.
Summitul se va desfășura în Palatul Élysée, sediul Președinției Franței, a declarat miercuri Iuri Ușakov, consilier prezidențial rus.
Kremlinul anunțase marți că Vladimir Putin va avea o scurtă întrevedere cu Donald Trump, la Paris, unde vor stabili detaliile viitorului summit bilateral. "Părțile au convenit că va fi dificil să fie aranjată o întrevedere în format complet a președinților Vladimir Putin și Donald Trump la Paris. Totuși, se vor întâlni într-un mod sau altul și vor stabili când vor avea o altă întrevedere pentru o conversație substanțială", a declarat marți Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Președinției Rusiei.
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat, luni seară, că probabil nu se va întâlni cu omologul său rus, Vladimir Putin, la Paris, deși consilierul prezidențial american pentru Securitate Națională, John Bolton, anunțase această întrevedere. "Nu sunt sigur că ne vom întâlni la Paris, probabil nu", a declarat Donald Trump referindu-se la Vladimir Putin. "Dar ne vom întâlni la summitul G20 și probabil vom avea o întrevedere cu această ocazie", a spus Trump.
Sursa