Deținuții de la penitenciarul de maximă siguranță Codlea au o cameră conjugală, unde se vor putea întâlni cu iubitele sau cu soțiile. Conducerea penitenciarului a amenajat această cameră cu ocazia Zilei Îndrăgostiților, dar și ca răspuns la cerințele Uniunii Europene.
Cei mai fericiți vor fi deținuții care s-au căsătorit în închisoare. Ei pot să-și petreacă, la prima întâlnire 48 de ore împreună cu partenerul, după care au voie să petreacă în camera nupțială câte două ore pe lună. Condamnații căsătoriți în afara penitenciarului pot folosi camera nupțială doar două ore la trei luni.
Ca să-și poată vedea partenera, deținuții trebuie să nu fi fost sancționați disciplinar și să dea o declarație că nu suferă de boli cu transmitere sexuală. Amenajarea camerei a costat 8.000 de lei. Ea este dotată cu televizor, casetofon, frigider, cuptor cu microunde și o baie ultramodernă. Camera va fi inaugurată peste 2 zile de doi deținuți care s-au căsătorit acum o lună în penitenciar.