Primarii, consilierii locali și cei județeni aleși duminică își pot prelua mandatele în cel mult 20 de zile de la rezolvarea tuturor contestațiilor și publicarea rezultatelor finale ale alegerilor.
În aceste condiții cei aleși la 5 iunie își pot prelua mandatele până cel târziu la 30 iunie. Potrivit Legii 215/2001, privind administrația publică locală, validarea alegerilor locale se face de către judecătoria în raza căreia se află unitatea administrativ-teritorială sau Tribunalul București, în cazul Capitalei. Cererea de validare a rezultatelor se va face în cel mult trei zile din momentul în care Biroul Electoral Central prezintă rezultatele finale, la încheierea procesului de contestare, transmite News.ro.
După ce aceste mandate au fost validate, Consiliile Locale și cele Județene urmează să fie convocate de către prefecți "în maximum 5 zile de la pronunțarea hotărârii de validare", însă, în total, ele trebuie constituite în termen de 25 de zile de la data desfășurării alegerilor. Această dată se va împlini la 30 iunie.
În acel moment, consilierii locali și județeni vor trebui să depună jurământul în fața restului consilierilor, a prefectului (sau a reprezentantului acestuia), precum și a candidatului la primărie declarat câștigător (doar în cazul consilierilor locali).
După constituirea consiliilor, vor fi aleși președinții acestora, prin votul consilierilor. Acest lucru se va întâmpla anul acesta și pentru președinții de Consilii Județene, care sunt aleși indirect, potrivit noii legislații electorale.
Primarii vor depune jurământul în fața consiliilor locale, după constituirea acestora.