Bursele europene au închis miercuri în scădere, investitorii urmărind evoluțiile conflictului din Orientul Mijlociu și impactul acestuia asupra piețelor energetice și economiei globale, transmite CNBC.
Indicele pan-european Stoxx 600 a încheiat ședința în scădere cu 0,8%, majoritatea burselor și sectoarelor fiind pe minus. Pe Wall Street, indicele Dow Jones a scăzut ușor, în timp ce S&P 500 a trecut și el în teritoriu negativ, pe fondul analizării datelor privind inflația din Statele Unite, conform sursei.
Prețurile de consum din SUA au crescut cu 2,4% în cele 12 luni până în februarie, oferind o ultimă imagine asupra presiunilor inflaționiste înainte ca șocul petrolier provocat de războiul cu Iranul să afecteze perspectivele economice.
În plan corporativ, producătorul german de armament Rheinmetall a raportat vânzări anuale de 9,94 miliarde de euro și profituri de 1,68 miliarde de euro. Compania a declarat că se află într-o ”poziție excelentă pentru a ajuta Statele Unite să își refacă stocurile de rachete” utilizate în conflictul cu Iranul.
Rheinmetall estimează că cheltuielile pentru refacerea stocurilor de rachete și pentru apărarea antiaeriană vor crește, ceea ce consideră ”inevitabil” în contextul războiului. Cu toate acestea, acțiunile companiei au scăzut cu aproape 8% la finalul tranzacțiilor.
Constructorul auto german Porsche a anunțat că va reduce costurile și își va extinde gama de produse după un an 2025 ”dificil”, în care compania și-a revizuit de patru ori estimările financiare. Directorul executiv Michael Leiters a declarat că grupul va simplifica structura de management, va reduce nivelurile ierarhice și va limita birocrația. Acțiunile Porsche au închis în scădere cu aproximativ 0,8%.
În contrast cu tendința generală a pieței, acțiunile retailerului Inditex, proprietarul brandului Zara, au crescut cu 0,7% după publicarea rezultatelor financiare pentru primul trimestru. Rezultatele s-au situat în linie cu estimările analiștilor, toate brandurile companiei înregistrând creșteri față de anul anterior, în ciuda unor vânzări mai slabe în luna decembrie.
Conflictul din Iran continuă să influențeze piețele energetice. Agenția Internațională pentru Energie a convenit să elibereze un volum record de 400 de milioane de barili de petrol din rezervele strategice pentru a compensa perturbările de aprovizionare provocate de război.
Secretarul american de Interne, Doug Burgum, a declarat că momentul este potrivit pentru utilizarea rezervelor strategice de petrol, menționând că acestea sunt destinate tocmai unor astfel de situații de criză.
Prețul petrolului Brent, reperul internațional, a crescut cu 5%, până la 92,14 dolari pe baril, în timp ce în Statele Unite petrolul West Texas Intermediate s-a apreciat cu 4,6%, până la 87,31 dolari pe baril.
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a avertizat marți că Statele Unite vor lansa cea mai intensă zi de lovituri asupra Iranului de până acum. Ulterior, Comandamentul Central al SUA a anunțat că forțele americane au scufundat mai multe nave iraniene, inclusiv 16 nave specializate în instalarea de mine maritime, în apropierea Strâmtorii Ormuz.
Anunțul a venit după ce președintele Donald Trump a afirmat că, dacă Iranul a plasat mine în strâmtoare, acestea trebuie îndepărtate „imediat”. Ulterior, el a susținut că zece nave iraniene de minare au fost scufundate și că vor urma și alte acțiuni.
În Asia, piețele bursiere au închis pe creștere în timpul nopții, susținute de scăderea prețurilor petrolului marți, după ce liderii G7 au discutat posibilitatea utilizării rezervelor de petrol pentru a atenua criza de aprovizionare.
Prețuri mai mari la petrol cu aproape 5%, pe fondul atacurilor din strâmtoarea Ormuz