TENSIUNI la dezbaterile Bugetului pe 2022, pe repede înainte în Parlament. George Simion și Diana Șoșoacă, critici dure la adresa coaliției

Nicolae Ciucă, la dezbaterea bugetului în plen
Proiectul legii bugetului a fost aprobat în comisiile parlamentare de buget-finanțe. Au fost înregistrate 22 de voturi „pentru" și 9 voturi „împotrivă". Proiectul de lege a început să fie dezbătut miercuri în plenul reunit al Senatului și Camerei Deputaților. Premierul Nicolae Ciucă a prezentat în plen proiectul Bugetului pe anul 2022. Votul final pe proiectele Bugetului de stat și al Bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 urmează să fie dat joi, 23 decembrie, după finalizarea dezbaterilor.
Senatul și Camera Deputaților s-au reunit în ședință comună, de la ora 16:30, pentru a vota proiectul bugetului de stat și bugetul asigurărilor sociale pe anul 2022, au decis, miercuri, Birourile permanente reunite.
Comisiile de buget-finanțe au finalizat, miercuri, rapoartele la cele două proiecte, după dezbateri de aproximativ 15 ore, pe parcursul zilelor de marți și miercuri. Au fost acceptate câteva amendamente față de forma inițială a proiectului bugetului de stat, printre altele și majorarea bugetului Camerei Deputaților.
Dezbaterile pe Bugetul anului 2022 în plenul Parlamentului s-au încheiat miercuri noapte, după peste 7 ore. Votul final urmează să fie dat joi, 23 decembrie, după ședința solemnă consacrată împlinirii a 32 de ani de la Revoluția Română din decembrie 1989.
Ședința care a început miercuri la ora 16.30 a fost condusă inițial de președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu. Acesta a anunțat că în sala de plen sunt prezenți 238 de parlamentari dintre cei 466.
La ședința de miercuri a participat și premierul Nicolae Ciucă și miniștrii Cabinetului.
Proiectul Legii Bugetului de stat pe anul 2022 poate fi consultat AICI
Proiectul Legii Bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 poate fi consultat AICI
Proiectul Bugetului pe anul 2022 a fost prezentat de premierul Nicolae Ciucă în plenul Parlamentului.
„Avem în față un buget echilibrat, responsabil și realist, capabil să răspundă nevoilor imperative de finanțare și să consolideze economia pe termen mediu și lung, valorificând resursele financiare oferite de Uniunea Europeană. (...) Construcția bugetului pentru anul 2022 a reprezentat un proces responsabil având în vedere necesitatea de a concilia gestionarea situațiilor dificile cu care se confruntă România, și anume criza sanitară, șocul prețurilor la energie, efecte ale tensiunilor pe piețele internaționale, care înseamnă alocarea de resurse adecvate, cu nevoia stringentă de consolidare bugetară. (...) Ținta noastră comună este reducerea treptată a deficitului bugetar pe parcursul următorilor ani, în condițiile în care efectele pandemiei încă sunt resimțite la nivel național și global”, a declarat Nicolae Ciucă.
”Am aprobat astăzi în Guvern prin Ordonanță de urgență, Acordul de împrumut între Comisia Europeană și România, prin care țara noastră va beneficia de 14,94 miliarde euro, din cei aproximativ 29 de miliarde euro disponibili prin Mecanismul de Redresare și Reziliență. Bani pe care îi investim în economie, în condiții extrem de avantajoase”, a spus Nicolae Ciucă, la tribuna Parlamentului.
„Este bugetul cu cea mai mare alocare a investițiilor din ultimii 32 de ani. Fondurile însumează aproximativ 88,8 miliarde lei. Reprezintă practic dublul sumei investițiilor realizate în România în anul 2019. (...)
Nu vom pune presiune asupra mediului de afaceri. Vom menține regimul fiscal actual al IMM - urilor, schemele de ajutor de stat pentru încurajarea investițiilor si toate măsurile aflate în vigoare pentru susținerea antreprenorilor. Vom sprijini accesul la finanțare al IMM-urilor, prin continuarea Programului IMM INVEST, esențial pentru susținerea companiilor afectate grav de criza COVID -19. (...)
Așa cum ne-am asumat prin Programul de Guvernare, în centrul preocupărilor Guvernului este cetățeanul, angajament care se reflectă în modul în care este structurat bugetul. Pentru a proteja veniturile populației, îndeosebi ale persoanelor cu venituri mici sau din categorii vulnerabile, am stabilit un pachet de măsuri sociale: majorarea alocațiilor pentru copii, creșterea pensiilor, acordarea ajutorului social pentru pensionari și a indemnizației anuale pentru persoanele cu dizabilități”, a mai spus premierul.
Senatorul Radu Oprea a anunțat că PSD votează Bugetul pe 2022, fiind vorba de unul echilibrat, cu un raport bun între pachetul social și partea de investiții.
„Vom dezbate astăzi cea mai importantă lege, legea bugetului de stat, și apoi vom vorbi și despre legea asigurărilor sociale. Când vorbim despre legea bugetului de stat, vorbim în principal despre bani, despre banii pe care îi producem în economie și care apoi trebuie să se întoarcă în buzunarele cetățenilor din România, astfel încât să avem o susținere a puterii de cumpărare. Este o propunere de buget echilibrată, care are un raport foarte bun între pachetul social, între ceea ce vine ca măsuri de sprijin pentru cetățeni, astfel încât împreună să putem trece această perioadă, care este dificilă pentru noi toți din cauza valului de scumpiri, în același timp susținem și un raport important al investițiilor, procentul acela de aproape 7%, în fapt 88,8 miliarde de lei, cel mai mare buget de investiții al României de până astăzi", a spus senatorul PSD de la tribuna Parlamentului.
USR a anunțat că nu va vota Bugetul pe anul 2022.
Deputatul USR Claudiu Năsui a declarat că „bugetul pentru anul 2022 este unul al minciunii și al hoției care se bazează pe o altă minciună și anume că vor crește veniturile. Dl Câciu a impus din pix venituri care vor veni din combaterea evaziunii fiscale și îmbunătățirea colectării veniturilor la bugetul de stat. De ce faceți asta? Pentru că vă doriți să creșteți cheltuieli cu venituri pe care nu le aveți. USR nu va vota acest buget”.
Și Cosette Chichirău a avertizat că „PNL a adus la guvernare PSD- un partid dezinteresat de discplină financiară și fiscală. PSD a demonstrat că e iresponsabil financiar și fiscal, iar prezența PSD într-o poziție dominantă în coaliție înseamnă că nu veți reuși să vă încadrați în ținta de deficit de 5,8%. Auzim an de an aceleași promisiuni – fix aceleași: vom face autostrăzi, spitale, școli. An de la zero și totuși an de an avem bugete mari. Vrem să vedem că Guvernul face bugetul pentru români și nu pentru clientela de partid. Însă coaliția PSD-PNL face pentru clientela de partid, nu-i așa? Pentru că altfel ar fi fost USR și acum la guvernare. (...) Vrem să vedem că livrați pentru cetățeni și nu pentru clientela de partid”.
AUR nu va vota Bugetul pe 2022. Liderul AUR George Simion a avut un discurs critic pentru Bugetul elaborat de Guvernul României și aprobat de comisiile de specialitate.
„Avem probleme cu bugetul, motiv pentru care am introdus 4.425 de amendamente, în 18 ore, pentru că la ora 18.00 a fost introdus Bugetul in Parlament. E regretabil. Credeam ca avem o democratie în Parlament. Am o problemă punctuală cu bugetele serviciilro secrete. Anul trecut am introdus amendamente pentru reducerea bugetelor lor, au disparut misterios. Anul acesta aceeași problemă. Bugeteale acestora se fac și mai mari an de an și tot bugetul țării se duce in destinati inecunoscute, nu a fost același caz la SIE și SPP. Amendamentele noastre au fost retrase. Ceea ce ne arată cum funcționează statul român. (...) Tăiați bugetul serviciilor secrete pentru că nu prea fac treabă. Am văzut ieri lucrul ăsta”, și-a încheiat George Simion intervenția din plen.
Atenționat de vicepreședintele Biroului Camerei Daniel Suciu să nu dialogheze cu sala în timpul declarației, Simion a replicat „nici sala să nu dialogheze cu mine, pentru că sunt bun la dialog”.
UDMR a anunțat că va vota Bugetul pe 2022.
În intervenția din plenul reunit, senatoarea Diana Șoșoacă a criticat timpul redus pentru depunerea amendamentelor la proiectu lde buget pe 2022 și a catalogat decizia drept „o lipsă de bun simț" din partea coaliției de guvernare.
„Mi se pare o lipsă de bun simț față de poporul român să trimiteți bugetul cu anunțul că l-a depus Guvernul aseară și că avem termen până azi, până la 12,00, pentru amendamente, sute de foi pe care ar fi trebuit să le parcurgem împreună cu specialiștii, să acorzi pentru amendamente câteva ore. Dacă chiar v-ar fi păsat de România și bugetul ei, ar fi trebuit să discutăm deschis, ca niște parlamentari ce vă considerați, fără să avem directive politice și tot felul de patetisme despre acest buget", a declarat Șoșoacă.
Foștii parlamentari PNL, care fac parte în prezent din Forța Dreptei, partid format de Ludovic Orban, au anunțat că nu vor vota proiectul Bugetului pe 2022.
Violeta Alexandru: Guvernul stânga-dreapta arată a guvernul stânga-împrejur. Românii o să spună nu puteți face pe spatele nostru ce vreți cu banii publici!
Anunțul a fost făcut de deputatul Violeta Alexandru: „Nu a înțeles nimeni care sunt prioritățile (din buget - n.red.). Dacă nu îți propui nimic în viață, dacă nu îți propui niște priorități, dacă nu explici clar - în primul an vom face următoarele 10 lucruri, dar le facem, în următorul vom face următoarele 20, dar le facem, nici nu faci nimic în viață. (...) Guvernul stânga-dreapta, nici nu mai știi, arată a guvernul stânga-împrejur, arată a guvernul care s-a mufat la bani publici și care le spune românilor - stați liniștiți, vă mai dăm câte un leu colo-colo, o să ne votați. Nu este deloc așa. Românii o să le spună tuturor celor care cred că așa se face politică - nu, nu puteți face pe spatele nostru ce vreți cu banii publici. Deputații dezafiliați de la grupul PNL nu vor vota acest buget".
*** Pe ordinea de zi a ședinței de miercuri , 22 decembrie, a celor două Camere s-au aflat:
* propunerile cu privire la timpul maxim alocat pentru dezbaterile generale asupra proiectului Legii bugetului de stat și a proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022
* propunerile pentru dezbaterea pe articole a proiectului Legii bugetului de stat și a proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022
* Memorandum intern: Organizarea Ședinței solemne comune a Camerei Deputaților și Senatului dedicată aniversării a 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană (2 februarie 2022).
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























