Termoenergetica anunță că furnizarea apei calde și a căldurii vor fi sistate la aproximativ 180 de de blocuri. În următoarele zile încep ample lucrări de reîntregire a rețelei primare și remediere a unor avarii în zone din sectoarele 4, 5 și 6.
Cine vrea să obțină mai multe informații este rugat să sune la numărul de telefon 031.9442, mai transmite Termoenergetica.
Ce zone rămân fără apă caldă
Potrivit Termoenergetica, se vor efectua lucrări în următoarele zone:
- Calea Ferentari, din Sectorul 5, la conducta magistralei DN 700. Furnizarea agentului termic pentru apă caldă și căldură pentru 8 puncte termice, care alimentează aproximativ 70 de blocuri, va fi sistată până joi, ora 23.00. Vor fi afectate de oprire și punctele termice din zona Calea Ferentari, Șoseaua Sălaj și străzile Spătaru Preda și Năsăud. Oprirea este impusă de necesitatea reîntregirii rețelei primare după finalizarea lucrărilor executate de Compania Energetica Servicii. Aceasta a montat în ultima perioadă a aproximativ 1.000 de metri de conductă nouă, preizolată, dotată cu senzori de detecție a avariilor;
- Bulevardul Geniului, din Sectorul 6, la conducta magistralei Grivița, DN 700. Furnizarea se va realiza deficitar în zona bulevardelor I.G. Duca și Dinicu Golescu, Piața Gării de Nord și Calea Plevnei până miercuri, ora 23.00;
- Iuliu Maniu, din sectorul 6, la conducta DN 800. Furnizarea agentului termic pentru apă caldă și căldură pentru patru puncte termice, care alimentează un număr de aproximativ 77 de blocuri și Grădinița nr.195, va fi sistată până miercuri, ora 23.00. Vor fi afectate de oprire și punctele termice din zona Bulevardului Iuliu Maniu și străzilor Valea Lungă și Vistiernicul Stravinos;
- Calea Văcărești, din Sectorul 4, la conducta DN 600. Furnizarea agentului termic pentru apă caldă și căldură pentru două puncte termice, care alimentează un număr de aproximativ 38 blocuri și Școala Generală nr.100, va fi sistată până joi. Vor fi afectate de oprire punctele termice din zona Căii Văcărești.
Compania menționează că dispeceratele și echipele de intervenție lucrează în regim permanent pentru soluționarea problemelor. „Se va lucra simultan în mai multe locuri, astfel încât, pe măsură ce se vor remedia avariile, punctele termice să fie repuse în funcțiune mai repede decât termenul estimat”, precizează Termoenergetica.