Brazii de Crăciun sunt colectați gratuit în Capitală de la ghenele blocurilor, porțile caselor și de la centre de colectare, potrivit autorităților locale.
În Sectorul 1 cetățenii care locuiesc la bloc sunt îndrumați de autoritatea locală să adune brazii în zona ghenelor de gunoi și să anunțe operatorul de salubrizare la numărul de telefon 021.9460 sau la adresa de e-mail secretariatsalubritate@romprest.eu. Pentru locuitorii din zonele de case, colectarea se face, în fiecare sâmbătă și duminică, cu o programare, în prealabil, la aceleași date de contact.
Reprezentanții autorității locale au amintit că depozitarea brazilor pe domeniul public (spații verzi, la stâlpi, la colțul blocului, pe trotuare sau în grădinile blocurilor) este ilegală și se sancționează cu amendă de până la 500 de lei.
În Sectorul 2 operatorul de salubritate va colecta, gratuit și separat, în ianuarie și februarie, brazii de Crăciun, în fiecare zi de luni, miercuri și vineri, inclusiv în programul de noapte.
De asemenea, cetățenii pot aduce brazii, de luni până sâmbătă, în intervalul orar 8,00-16,00, la cele două centre deschise în sector pentru preluarea gratuită a deșeurilor: Centrul Obor de pe strada Heliade Rădulescu nr. 33 și Centrul Baicului, situat pe strada Baicului nr. 69. Brazii colectați gratuit vor fi transformați în îngrășământ sau peleți.
Direcția Generală de Salubritate Sector 3 ridică gratuit brazii naturali din această zonă administrativ-teritorială, iar oamenii sunt îndrumați de autoritatea locală să îi depoziteze în zona ghenelor de gunoi sau la pubelele stradale din apropierea blocurilor, de unde vor fi ridicați zilnic de echipele de salubritate.
Cetățenii care doresc să facă sesizări sau au nelămuriri cu privire la strângerea brazilor de sărbători pot apela numerele de telefon 0720.777.511, 0720.777.512, 0720.777.513, 0720.777.514 și 0720.777.515.
În Sectorul 4 cetățenii pot lăsa brazii lângă ghenele de gunoi, de unde, ulterior, vor fi ridicați de echipele de la salubrizare.
În Sectorul 5 autoritatea locală, prin societatea Salubrizare Sector 5, colectează separat brazii de Crăciun, de sâmbătă până pe 16 ianuarie. Brazii vor fi preluați din dreptul porții, pentru locuințele individuale și din spatele blocurilor, pentru asociațiile de proprietari. Programul de colectare se desfășoară în regim 24/24, cu treceri multiple pe fiecare zonă, până la finalul campaniei.
Brazii colectați se vor toca și se vor depune la compost, urmând ca materialul rezultat să fie folosit pentru reamenajarea parcurilor din Sectorul 5.
Cetățenii din Sectorul 6 sunt îndrumați să lase brazii la ghena din fața blocului sau să îi scoată în fața porții ori să îi ducă la cele 12 puncte fixe de colectare selectivă a deșeurilor, care au un program zilnic, între orele 8,00-18,00.
Centrele de colectare a deșeurilor unde pot fi duși brazi sunt situate în: Militari - Centrul 5, strada Fabricii cu strada Apeductului, Centrul 9, strada Liniei cu strada Timonierului, Centrul 10, strada Performanței 45, Centrul 12, strada Apusului 27, aproape de bulevardul Uverturii; Crângași și Giulești: Centrul 4, strada Giulești vis-a-vis de Institutul Pasteur, Centrul 8, Piața Crângași; în Drumul Taberei: Centrul 1, strada Valea Ialomiței cu strada Poarta Sărutului, Centrul 2, strada Pasărea în Văzduh cu strada Pupăza cu Moț, Centrul 3, strada 1 Mai 57-59, Centrul 6, strada Valea Argeșului - capăt troleibuz, Centrul 7, bulevardul Timișoara 35, Centrul 11, bulevardul Drumul Taberei cu strada Târgu Neamț.
Brazii vor fi colectați de angajați ai Salubrizare Sector 6 și Administrației Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6, tocați, iar compostul va fi folosit pentru plante.