Averea cumulată a miliardarilor lumii a înregistrat o creștere fără precedent de 19% în 2017, până la 8.900 miliarde de dolari. Fenomenul ultra-îmbogățirii este acut în China.
Averea cumulată a miliardarilor lumii a înregistrat o creștere fără precedent de 19% în 2017, până la 8.900 miliarde de dolari, grație faptului că în China au apărut câte doi noi miliardari în fiecare săptămână, arată un studiu publicat vineri de banca elvețiană UBS și firma de consultanță PwC, informează Agerpres.
Anul trecut, au apărut 199 de noi miliardari la nivel global, numărul total al persoanelor care dețin peste un miliard de dolari ajungând la 2.158, susține studiul Billionaires Insights Report. Averea loc combinată a urcat cu 1.400 miliarde de dolari anul trecut, adică mai mult decât Produsul Intern Brut al Spaniei sau Australiei, grație creșterilor de pe piețele bursiere care au înregistrat cel mai bun an din istorie.
Faptul că miliardarii au făcut mai mulți bani în 2017 decât în oricare alt an din istorie este evident în special în China, unde numărul miliardarilor a crescut până la 373 de la 318 miliardari în 2016, iar averea loc cumulată a crescut cu 39%, până la 1.120 miliarde dolari.
Comparativ, averea cumulată a miliardarilor americani a crescut cu 12% în 2017, până la 3.600 miliarde de dolari, iar cea a miliardarilor europeni a urcat cu 19%, până la 1.900 miliarde de dolari, grație în special aprecierii monedei euro în raport cu dolarul.
"Antreprenorii miliardari din China sunt în fruntea transformării economice a țării lor, și pe cale de consecință, a restului Asiei. În decurs de 10 ani ei au creat unele din cele mai mari companii ale lumii, au crescut standardele de viață și au făcut averi într-un ritm fără precedent", se arată în raportul elaborat de UBS și PwC.
De exemplu, începând din 2016 și până în 2018, China a produs 50 de 'unicorni' -companii evaluate la cel puțin un miliard de dolari, ușor mai puțin decât cei 62 de 'unicorni' apăruți în SUA.
Dacă în urmă cu 12 ani cea mai populată țară a lumii avea doar 16 miliardari, în prezent are 373 miliardari, adică aproape o cincime din numărul global. De asemenea, în Asia-Pacific și China erau 814 miliardari în 2017, față de 178 în 2007.
Însă, riscul unui război comercial între SUA și China ar putea perturba creșterea economică și, pe cale de consecință, crearea de bogăție în China, subliniază autorii studiului. Dacă tensiunile vor continua să escaladeze, piețele bursiere din SUA și Asia (exceptând Japonia) ar putea înregistra pierderi de până la 20% comparativ cu vârfurile atinse în vara lui 2018, potrivit celui mai sumbru scenariu.