Imigranții care vor ajunge în România vor primi ajutoare din partea Bisericii Ortodoxe Române.
Ajutoarele au fost acordate și în ultimele luni celor găzduiți deja la București. Cu patru zile în urmă, însă, imigranții opriți la granița cu Macedonia au respins alimentele trimise de Crucea Roșie, care a vrut să le sară în ajutor.
"Dacă vor ajunge și în România, este normal să-i ajutăm. Va exista un sprijin din partea bisericii. În acest moment, Arhiepiscopia Bucureștiului are un parteneriat cu o fundație și, lunar, prin Serviciul Social Filantropic, oferă imigranților din București alimente. Acum sunt foarte puțini, dar când ne vom confrunta cu un număr mai mare, vom încerca să-i ajutăm în continuare. Nu avem spații pe care să le punem la dispoziție, dar un ajutor alimentar vom putea oferi", a declarat, pentru Jurnalul Național, părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al BOR.
Cu toate acestea, Biserica nu a luat în considerare opinia unora dintre imigranți care ar putea refuza alimentele, pentru că nu sunt "halal", adică nu respectă tradiția islamică a tăierii și preparării hranei.
Cu doar patru zile în urmă, un incident de la granița cu Macedonia a stârnit un scandal legat de acest subiect.