Senatorul PSD Ioan Chelaru a anunțat că astăzi Biroul permanent a luat în duscuție avizul cerut de DNA pentru urmărirea penală a lui Paul Păcuraru.
Ioan Chelaru a anunțat că Biroul permanent a hotărât înaintarea întregii documentații Comisiei juridice acordându-i un termen de opt-zece zile pentru analizarea materialului probator trimis Senatului și pentru formularea unui raport care să fie supus apoi aprobării Biroului permanent care să îl trimită în plen pentru obținerea avizului pozitiv sau negativ în cazul lui Paul Păcuraru.
Chelaru a declarat că în Biroul permanent au fost discuții pe probleme strict juridice care au vizat regimul actelor de urmărire penală, că s-a analizat situația păstrării secretului unor asemenea acte, pentru că până la începerea urmăririi penale actele sunt secrete, motiv pentru care Comisia juridică va cere un punct de vedere al CSM cu privire la posibilitatea ca asemenea acte să devină publice.
La finalul săptămânii trecute, DNA a cerut avizul Senatului pentru urmărirea penală a lui Paul Păcuraru. Atunci acesta a declarat că se bucură de acțiunea DNA și că a cerut acest lucru în urmă cu cinci luni pentru a-și dovedi nevinovăția.
"În acest fel, eu îmi voi putea dovedi nevinovăția. Comisia de Justiție a Senatului m-a audiat în acest caz, alături de alte 14 persoane. Nu există nici un prejudiciu în acest caz", a declarat Paul Păcuraru.
DNA a sesizat Senatul pentru a cere începrerea urmării penale în cazul ministrului Paul Păcuraru în conformitate cu prevederile art. 109 alin. 2 din Constituția României și art. 12 și 19 din Legea 115/1999 privind răspunderea ministerială, republicată și având în vedere Decizia Curții Constituționale nr.270 din 10 martie 2008, se arată în comunicatul DNA.