Actual· 3 min citire

Beryl, primul uragan din acest sezon format în acest an în Oceanul Atlantic. Când va lovi uscatul

Beryl, primul uragan din acest sezon format în acest an în Oceanul Atlantic. Când va lovi uscatul

Beryl, primul uragan din acest sezon format în acest an în Oceanul Atlantic. Când va lovi uscatul

Publicat6 iul. 2018, 21:44
Actualizat6 iul. 2018, 21:48

Beryl, primul uragan al sezonului 2018 din Oceanul Atlantic, s-a format în Marea Caraibilor și se îndreaptă spre Antilele Mici, însă, până în acest stadiu, autoritățile regionale nu au emis nicio alertă, au anunțat vineri reprezentanții Centrului Național pentru Uragane din Statele Unite (National Hurricane Center - NHC), al cărui sediu se află în Miami, informează AFP.

Uraganul Beryl era de categoria 1 - pe scala Saffir-Simpson, care deține 5 trepte -, cu vânturi care suflau cu viteze de 130 de kilometri pe oră, potrivit primului raport informativ al NHC din ziua de vineri, publicat la ora 15.00 GMT.

"Beryl s-a întărit puțin. De acum, ne așteptăm ca el să rămână uragan pe măsură ce se apropie de Antilele Mici", aflate la o distanță de 1.600 de kilometri, au precizat specialiștii de la NHC, care au dezvăluit că uraganul se deplasează spre vest cu o viteză medie de 24 de kilometri pe oră.

Baryl, un uragan "compact", ar trebui să se intensifice în următoarele zile și să atingă Antilele Mici pe durata acestui weekend, apoi va depăși insulele menționate, duminică seară sau luni.

O monitorizare a uraganului ar putea fi activată vineri seară pentru anumite insule. În acest stadiu, meteorologii previzionează că Beryl va atinge uscatul atunci când va ajunge pe țărmul insulei Dominica, aflată între Martinica și Guadelupa.

Potrivit NHC, Beryl ar trebui să rămână în categoria uraganelor până când va ajunge în apropiere de insula Hispaniola (împărțită între Haiti și Republica Dominicană).

La sfârșitul lunii mai, furtuna tropicală Alberto a provocat inundații ce au făcut victime în Statele Unite. Alberto a anticipat sezonul uraganelor din Atlantic, formându-se cu o săptămână mai devreme în raport cu data de 1 iunie, ce marchează debutul oficial al acestora.

Sezonul 2018 ar putea să conțină între 10 și 16 furtuni tropicale, a anunțat în luna mai Agenția națională oceanică și atmosferică din Statele Unite (National Oceanic and Atmospheric Administration - NOAA). Din aceste furtuni tropicale, între cinci și nouă ar putea să se transforme în uragane.

Iar din acele uragane, între unu și patru ar putea să fie cel puțin de categoria 3 (uragane majore, cu vânturi de peste 178 de kilometri pe oră).

Sezonul uraganelor din Atlantic începe în fiecare an pe 1 iunie și se încheie pe 30 noiembrie. Aproximativ 85% din totalul acestor fenomene meteorologice severe se produc între lunile august și octombrie. Statisticile arată că Golful Texas este cea mai vulnerabilă regiune, fiind lovită de uragane între jumătatea lunii iulie și jumătatea lunii septembrie.

În perioada august-septembrie 2017, trei uragane deosebit de puternice - Harvey, Irma și Maria - au ucis sute de persoane și au provocat pagube materiale estimate la câteva miliarde de dolari în insulele din Marea Caraibilor și în sud-estul Statelor Unite.

Sursa

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News